Papa Francisc a fost vaccinat împotriva COVID-19, afirmă presa

Papa Francisc, în vârsta de 84 de ani, a fost vaccinat împotriva COVID-19, miercuri, în prima zi a campaniei de vaccinare organizată de Vatican, conform unor jurnalişti apropiaţi suveranului pontif.

Potrivit jurnaliştilor de la cotidianul argentinian La Nacion, respectiv de la revista iezuită americană America, ambii atât specialişti în chestiuni referitoare la Vatican cât şi apropiaţi ai Papei, suveranul pontif a fost vaccinat miercuri la intrarea în sala de audienţe Paul al VI-lea din Vatican.

Sfântul Scaun nu a confirmat deocamdată informaţia.

Purtătorul de cuvânt al papei Francisc, Matteo Bruni, pe de altă parte, a anunţat începerea campaniei de vaccinare pentru cei aproximativ 5.000 de locuitori şi angajaţi de la Vatican, relatează AFP citată de Agerpres.

Într-un interviu televizat difuzat duminică seara, papa Francisc a indicat că s-a înscris pentru a primi vaccinul împotriva COVID-19, calificând opoziţia faţă de la vaccin drept o “negare suicidară” şi subliniind “o alegere etică” esenţială din respect faţă de viaţa şi de sănătatea celorlalţi.

Foto: Catholic Church England and WalesCC BY-NC-SA 2.0

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare