România a vaccinat persoana cu numărul un milion

Citește și

P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

O femeie de 86 de ani este persoana cu numărul 1.000.000 care a fost vaccinată anti-COVID, miercuri, în România.

Serul de vaccin i-a fost administrat de preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

- Publicitate -

De altfel, acesta a anunţat că ar urma să facă voluntariat în centrele de vaccinare anti-COVID.

Premierul Florin Cîţu, prezent la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a dat asigurări că „lucrurile vor merge mult mai rapid de acum încolo”, transmite Agerpres.

„Un moment la care în 27 decembrie ne uitam şi voiam să vină cât mai repede. A venit, am ajuns la persoana vaccinată cu numărul un milion. Veţi vedea că lucrurile vor merge mult mai rapid de acum încolo. Ţinta iniţială era să avem aproape un milion până la sfârşitul lunii martie. Am fost mai aproape. Ţineţi minte că spuneam că vom avea 2,4 milioane de doze la sfârşitul lui martie. Doar în martie o să primim 2,6 milioane. (…) Rămâne în continuare ţinta de a avea 10,4 milioane de români vaccinaţi la sfârşitul lui septembrie. Campania de vaccinare merge bine, suntem în Europa în top, întotdeauna suntem în primele 3 locuri, şi ne asigurăm că va rămâne aşa”, a afirmat Cîţu.

- Publicitate -

- Publicitate -

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Canada. Influența partidelor mici asupra rezultatului final, mai mare decât pare

Alegerile canadiene de luni, 20 septembrie ar putea fi decise nu de strategiile minuțios construite de experții în comunicare...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -