Montreal și Laval – de duminică, restricții de circulație de la ora 20.00

Premierul François Legault a anunțat că de duminică, 11 aprilie, la Montreal și Laval vor fi din nou restricții de circulație în afara locuinței între orele 20.00 și 5 dimineața.

Acesta este un pas înapoi pentru locuitorii din cele două orașe, după ce restricțiile de circulație erau până acum între 21.30 și 5 dimineața.

Potrivit premierului Legault, provincia este într-un al treilea val al pandemiei de COVID-19 și pentru Montreal este de așteptat o creștere a numărului de cazuri. Măsura anunțată azi este una cu caracter preventiv.

„Următoarele săptămâni vor fi critice. Privind la ceea ce se întâmplă în altă părți ale lumii, nu suntem imuni la o explozie de cazuri, cu o variantă mai contagioasă”, a declarat Legault.

De asemenea, premierul a anunțat și prelungirea, până la 18 aprilie, a măsurilor de urgență speciale pentru  Québec, Lévis, Gatineau și Beauce. Aici școlile și magazinele non-esențiale sunt închise.

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare