Joe Biden, primul președinte american care recunoaște genocidul armean

Preşedintele SUA Joe Biden a recunoscut sâmbătă genocidul armean, devenind primul preşedinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacraţi de Imperiul Otoman în 1915.

”Americanii îi onorează pe toţi armenii care au fist ucişi în genocidul care a început pe 24 aprilie, în urmă cu 106 ani”, a scris preşedintele american într-un comunicat, relatează AFP preluată de Agerpres.

Este vorba de ”onorarea victimelor, nu de copleşirea cuiva”, a subliniat un oficial american, sub rezerva anonimatului, în timp ce Turcia a avertizat în prealabil orice recurs la ceea ce denunţă ca fiind o ”minciună”.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare