Roland Garros. Sorana Cîrstea și Buzărnescu, în turul doi. Irina Begu, eliminată de Serena

Sorana Cîrstea a confirmat forma bună pe care o are în ultima vreme şi s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, luni, la Paris, după ce a învins-o pe britanica Johanna Konta, cap de serie numărul 19, cu 7-6 (5), 6-2.

Cîrstea (31 ani, 54 WTA), finalistă sâmbătă la Strasbourg, a obţinut victoria după o oră şi 30 de minute la al doilea turneu de Mare Şlem al anului.

Embed from Getty Images

În primul set, Konta a reuşit să se desprindă la un moment dat la 3-1, apoi a avut 4-2, dar Sorana a revenit şi reechilibrat disputa, după trei ghemuri la rând. Setul a ajuns în tiebreak, unde Cîrstea a dominat ostilităţile, câştigând cu 7-5.

Actul secund a fost controlat în totalitate de Sorana, care s-a impus cu 6-2.

Embed from Getty Images

Dacă situaţia a fost echilibrată la mingile direct câştigătoare, 21-20 pentru Konta, britanica a comis mai multe erori neprovocate, 30-16.

Cele două jucătoare sunt acum la egalitate, 2-2. Johanna Konta (30 ani, 20 WTA) s-a impus în 2017, la Mamaia, în Fed Cup, cu 6-2, 6-3, şi câteva luni mai târziu, la Eastbourne, în turul al doilea, cu 6-2, 6-2. Prima victorie a Soranei s-a înregistrat anul trecut, în turul secund la US Open, cu 2-6, 7-6 (5), 6-4.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a româncei va fi belgianca Alison van Uytvanck sau italianca Martina Trevisan.

Buzărnescu se califică și ea

Embed from Getty Images

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe olandeza Arantxa Rus cu 7-5, 7-5, luni, la Paris.

Buzărnescu (33 ani, 174 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 43 de minute.

Rus (30 ani, 83 WTA) a început bine şi a condus cu 3-0 şi 5-2, ratând şi două mingi de set la 5-3, dar Buzărnescu a continuat revenirea şi s-a impus cu 7-5, după patru ghemuri la rând.

În actul secund, Buzărnescu a început cu break, dar apoi Rus a întors scorul şi a avut 2-1, dar românca a reuşit o nouă serie formidabilă de patru ghemuri şi a condus cu 5-2. Mihaela Buzărnescu nu a reuşit să fructifice avantajul şi a fost egalată, 5-5, dar a găsit resurse să încheie conturile cu 7-5.

Embed from Getty Images

Buzărnescu a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 20-9, în timp ce situaţia erorilor neforţate a fost echilibrată (24 Mihaela, 23 Arantxa).

Mihaela Buzărnescu a obţinut a treia sa victorie în faţa olandezei, după două succese în 2017, în primul tur al calificărilor la Wimbledon, cu 2-6, 7-6 (9), 6-2, iar apoi cu 6-4, 6-1 în optimi la Versmold (Germania).

Serena, prea puternică pentru Begu

Embed from Getty Images

Irina Begu a fost învinsă de americanca Serena Williams, cu 7-6 (6), 6-2, luni seara, la Paris, într-un meci din prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Williams (39 ani, 8 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 42 de minute.

Embed from Getty Images

Serena Williams, a şaptea favorită, a controlat prima parte a meciului şi a condus cu 3-1 şi 5-2, dar Begu (30 ani, 74 WTA) a avut o revenire remarcabilă, concretizată în patru ghemuri consecutive (6-5). Setul a ajuns în tiebreak, unde Irina a avut două mingi de a-şi adjudecat primul act (6-4), dar le-a ratat pe ambele, pe propriul serviciu, iar Serena s-a impus cu 8-6, după patru puncte la rând.

Americanca a dominat setul al doilea, în care a condus cu 2-0 şi 3-1, câştigând ultimele trei ghemuri ale întâlnirii, de la 3-2 la 6-2, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare