Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

Citește și

P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe italianca Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4, miercuri, la Paris.

Cîrstea (31 ani, 54 WTA) a obţinut o victorie strânsă la capătul unui meci care a durat două ore şi 37 de minute. Cel mai bun rezultat al Soranei la Paris rămâne sfertul de finală din 2009.

- Publicitate -

Trevisan (27 ani, 97 WTA) a ajuns până în sferturile de finală ale turneului parizian la ediţia de anul trecut, care a însemnat şi prima ei participare pe tabloul principal la Roland Garros.

Primul set a fost unul echilibrat, în nota meciului, dar Sorana a înclinat balanţa la ultimul ghem, pe care l-a câştigat contra serviciului. În actul secund, Cîrstea a suferit foarte mult la serviciu reuşind să ia un singur ghem când a servit, astfel că Trevisan s-a desprins de la 2-2 la 2-5, câştigând cu 6-3. Italianca a început mai bine setul decisiv şi a avut 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a revenit şi a egalat (3-3). Trevisan a avut 4-3, dar Sorana a reuşit să egaleze şi a făcut un break care s-a dovedit capital (5-4). Românca a servit pentru meci, dar a fost nevoită să salveze două mingi de break, apoi a ratat două mingi de meci, însă a fructificat-o pe a treia (6-4).

Cîrstea a încheiat cu 3 aşi şi o dublă greşeală (la a doua minge de meci), în timp ce Trevisan a avut nu mai puţin de 10 duble greşeli.

- Publicitate -

Cele două au avut procentaje scăzute la ambele servicii, au fructificat acelaşi număr de mingi de break (7/13), Cîrstea a avut mai multe mingi direct câştigătoare (29-26), dar şi mai multe erori neforţate (46-28).

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 113.000 de euro şi 130 de puncte WTA, transmite Agerpres.

În turul al treilea, Cîrstea o va înfrunta pe rusoaica Daria Kasatkina, care a dispus de elveţianca Belinda Bencic, a zecea favorită, cu un sec 6-2, 6-2.

Singurul meci dintre Sorana Cîrstea şi Daria Kasatkina (24 ani, 37 WTA) s-a încheiat cu victoria rusoaicei, 6-3, 6-1, în 2018, în turul al doilea la Madrid.

Sorana Cîrstea este a doua româncă ajunsă în turul al treilea la Roland Garros, după Ana Bogdan, care a beneficiat de retragerea japonezei Naomi Osaka. Miercuri va juca în turul secund şi cealaltă reprezentantă a ţării noastre rămasă în cursă, Mihaela Buzărnescu, împotriva americancei Serena Williams.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

COVID 19. Sunt vaccinurile periculoase deoarece sunt testate prea repede?

Printre argumentele invocate de rezistența la vaccinurile COViD, există argumentul că suntem „cobai”, întrucât „aceste vaccinuri au fost testate...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -