Putin pledează pentru restabilirea unei alianțe a Rusiei cu Europa, lăsând în urmă rănile trecutului

Citește și

P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Preşedintele rus Vladimir Putin a pledat pentru ”restabilirea” unei alianţe cu Europa şi pentru a lăsa în urmă ”neînţelegerile” şi ”nemulţumirile” din trecut, într-un editorial publicat marţi de cotidianul Zeit, preluat de agenţia EFE, în ziua când se împlinesc 80 de ani de la invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă.

”Doresc să subliniez încă o dată: Rusia susţine restabilirea unei cooperări ample cu Europa”, a semnalat Putin.

- Publicitate -

Într-o lume care se dezvoltă în mod dinamic şi se confruntă mereu cu noi provocări şi ameninţări, ”pur şi simplu nu ne putem permite să purtăm povara neînţelegerilor, nemulţumirilor, conflictelor şi erorilor din trecut”, care reprezintă un obstacol în calea soluţionării problemelor actuale, explică liderul de la Kremlin.

”Suntem convinşi că trebuie să recunoaştem toate aceste erori şi să le corectăm. Obiectivul nostru comun şi de netăgăduit este garantarea securităţii continentului nostru fără linii care divid şi a unui spaţiu omogen pentru o cooperare în condiţii egale şi dezvoltarea comună pentru prosperitatea Europei şi a lumii întregi”, a enunţat el în articol.

Potrivit lui Putin, istoria postbelică europeană a evidenţiat că prosperitatea şi securitatea continentului sunt posibile numai prin efortul colectiv al ”tuturor ţărilor, inclusiv Rusia”.

- Publicitate -

El a dat asigurări că Rusia este deschisă ”unei cooperări corecte şi creative”, cum ar fi de exemplu stabilirea unui spaţiu comun de cooperare şi securitate ”de la Atlantic la Pacific”. În acest sens a făcut aluzie la ”starea dezastruoasă” în care se află sistemul de securitate european, cu o creştere a tensiunilor şi ”riscul palpabil al unei curse a înarmării”, şi la marile opţiuni pe care le oferă o cooperare, dar care sunt lăsate să scape.

Liderul de la Kremlin subliniază că ”reconcilierea istorică” între poporul sovietic şi germanii din ambele blocuri şi Germania reunificată a jucat un ”rol colosal” în conturarea unei Europe capabile să depăşească distanţarea şi să recâştige încrederea şi respectul reciproc după ”tragediile europene din prima jumătate a secolului trecut”.

Dar originea ”neîncrederii reciproce tot mai mari” în Europa după Războiul Rece este ”avansul” NATO către Est, care a început atunci când conducerea sovietică a fost convinsă să-şi dea acordul ca Germania reunificată să facă parte din Alianţa Nord-Atlantică, notează Putin în editorialul din Zeit preluat de Agerpres.

Or, continuă el, această abordare contrazice poziţia Rusiei, aceea că în ”logica unei mari Europe unite prin valori şi interese comune” ea doreşte să stabilească legături cu europenii.

Un exemplu clar al consecinţelor acestei ”politici agresive” este ”tragedia ucraineană din 2014”, în care ”Europa a sprijinit în mod activ lovitura de stat din Ucraina”, organizată de SUA şi care a provocat ”diviziunea internă” şi ”ieşirea Crimeei” din Ucraina, susţine preşedintele rus în articol.

Cotidianul Zeit aminteşte cu privire la această poziţie că atât guvernul german cât şi UE vorbesc despre ”încălcarea dreptului internaţional” şi ”anexarea” Crimeei de către Rusia.

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Biserica Catolică din Canada își cere scuze „fără echivoc” populațiilor autohtone

Biserica Catolică din Canada și-a cerut azi scuze populațiilor autohtone pentru suferințele provocate în școlile rezidențiale pentru indieni din...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -