Frontiera dintre Canada și SUA ar putea deschide la jumătatea lunii august

Frontiera dintre Canada și Statele Unite ar putea fi deschisă la jumătatea lunii august, pentru turiștii vaccinați doar.

Potrivit presei canadiene, premierul Trudeau a discutat cu omologii săi provinciali un calendar al deschiderii frontierelor canadiene.

„Nu trebuie să punem în pericol sănătatea și siguranța și, mai presus de toate, sacrificiile și câștigurile pe care le-am făcut cu toții [în această perioadă]”, a spus Justin Trudeau ieri într-o conferință de presă.

Detaliile privind deschiderea frontierei ar urma să fie anunțate săptămâna viitoare.

Turiștii din alte țări decât Statele Unite ar urma să poată veni în Canada începând din luna septembrie.

Evident, tot acest calendar se poate schimba în funcție de evoluția pandemiei la nivel mondial.

Statele americane de-a lungul graniței cu Canada sunt nemulțumite de faptul că frontiera rămnâne închisă, companiile locale pierzând bani mulți din cauza lipsei turiștilor canadieni.

Din Europa, Franța s-a arătat oficial nemulțumită de faptul că frontiera canadiană este închisă.

În acest moment, canadienii pot călători în Europa aproape fără restricții și nu sunt obligați să stea în carantină la revenirea în țară dacă sunt complet vaccinați.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare