Simona Halep este pregătită pentru turneul de la Montreal

Citește și

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 10 mondial, a declarat, joi dimineaţa, înaintea plecării spre Canada, acolo unde va participa la turneul de la Montreal, că este recuperată după ruptura musculară, precizând că ultima perioadă, în care a fost nevoită să se retragă de la Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice, a fost cea mai grea din cariera sa.

„Orice este posibil la o astfel de accidentare. Eu nu am mai trecut prin aşa ceva, prin ruptură musculară. Medicii mi-au spus că sunt recuperată, eu mă simt recuperată, dar la un meci oficial e diferit. Aşa că o să văd când voi ajunge acolo (n.r. – Canada). A fost cea mai grea perioadă din cariera mea pentru că a fost o accidentare destul de gravă, nu mă mai întâlnisem cu aşa ceva. Dar am luat pozitivul şi m-am bucurat că am stat acasă”, a afirmat Halep pe Aeroportul Henri Coandă.

- Publicitate -

„Sunt mult mai bine acum, m-am odihnit din punct de vedere mental. Dar şi fizic sunt bine, nu am avut dureri cât timp m-am antrenat. Acum sper să fiu aptă să şi joc turneele. Eu acolo îmi propun să fiu sănătoasă şi să joc cât mai multe meciuri se poate. Îmi e dor de teren, îmi e dor de competiţie, ştiu că va fi foarte greu la început, dar nu îmi e teamă. O să merg cu încredere şi o să văd ce pot să fac. Timpul petrecut acasă a fost foarte frumos. Mereu e plăcut acasă şi greu de plecat. Dar sunt motivată pentru ceea ce urmează, sunt cu mintea acolo”, a adăugat Halep, preluată de Agerpres.

Turneul de la Montreal, primul la care va participa Simona Halep după trei luni, este programat între 9 şi 15 august.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Banca Canadei a crescut dobânda la 4,75%

Banca Canadei a anunțat azi o creștere de 0,25% a dobânzii de referință, care a ajuns acum la 4,75%. „Economia...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -