Simona Halep nu va mai fi antrenată de Darren Cahill

0
407

Simona Halep a anunțat azi că nu va mai fi antrenată de Darren Cahill, punând pauză unei relații care a durat șase ani.

„Îți mulțumesc, Darren, că ai făcut din mine o jucătoare de tenis mai bună și un om mai bun”, a scris Simona pe Twitter.

Halep şi-a început colaborarea cu Cahill în 2015, dar în 2019 cei doi au făcut o pauză, explicată de Cahill ”din motive familiale”.

Alături de Darren Cahill, Halep a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, în 2018, la Roland Garros, şi a încheiat doi ani consecutivi pe primul loc în clasamentul WTA, 2017 şi 2018, transmite Agerpres.

După despărţirea de Cahill, românca a avut în 2019 o scurtă încercare de a lucra cu belgianul Thierry Van Cleemput, imediat după Australian Open, dar cei doi au renunţat după turneul de la Doha, explicând ruptura printr-o lipsă de compatibilitate.

În luna martie 2019, Simona Halep a anunţat colaborarea cu antrenorul român Daniel Dobre, care a culminat cu câştigarea titlului la Wimbledon, în iulie. În 2020, Simona a reluat pregătirea cu Darren Cahill.

Halep s-a confruntat în acest sezon cu câteva accidentări, dintre care una foarte gravă a ţinut-o departe de tenis din mai până în august, ratând turneele de Mare Şlem de la Roland Garros şi Wimbledon, precum şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, fapt ce a dus la ieşirea sa din top 10.