Vaccinarea va fi obligatorie pentru deputații din Parlamentul canadian

Parlamentarii canadieni sunt obligaţi să se vaccineze anti-COVID-19 pentru a putea avea acces în Camera Comunelor începând cu sfârşitul lunii noiembrie, a anunţat marţi seara preşedintele forului, Anthony Rota.

“Începând de luni, 22 noiembrie 2021, toată lumea trebuie să fie complet vaccinată împotriva COVID-19 pentru a putea intra în incinta Camerei Comunelor”, a anunţat Anthony Rota într-un comunicat.

Această măsură obligatorie se va aplica membrilor Parlamentului şi personalului acestora, dar şi angajaţilor birourilor, jurnaliştilor, contractanţilor şi consultanţilor.

Directiva a fost anunţată la aproximativ o lună după desfăşurarea unei campanii electorale în timpul căreia vaccinarea obligatorie a candidaţilor a fost deseori adusă în discuţie.

Premierul Justin Trudeau, care a anunţat săptămâna trecută că îşi va prezenta membrii cabinetului pe 26 octombrie şi că activităţile parlamentare vor fi reluate pe 22 noiembrie, s-a exprimat în favoarea vaccinării obligatorii pentru candidaţii liberali.

Alte partide politice i-au urmat exemplul, dar liderul Partidului Conservator, Erin O’Toole, nu a făcut din vaccinare un criteriu de selecţie a candidaţilor şi a refuzat să spună câţi dintre aceştia sunt vaccinaţi. La alegerile din 20 septembrie, partidul său a câştigat 119 din cele 338 de mandate din Camera Comunelor.

În anunţul făcut de Anthony Rota se precizează că persoanele care nu se pot vaccina anti-COVID-19 din motive medicale vor avea alternativa de a prezenta un rezultat negativ recent la un test antigenic rapid, transmite AFP preluată de Agerpres.

Parlamentul canadian rămâne închis pentru vizitatori, iar obligaţia de a purta mască a fost prelungită până în ianuarie 2022.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare