Nadia Comăneci împlinește azi 60 de ani

Prima gimnastă din lume care a primit nota zece la un concurs internaţional, Nadia Comăneci, împlinește azi 60 de ani.

În palmaresul său strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Campionatele Mondiale (CM) şi nouă de aur la Campionatele Europene (CE). Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice, CM şi CE se ridică la 25, din care, 16 de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii.

Nadia a făcut cunoştinţă cu gimnastica la vârsta de cinci ani, în timpul grădiniţei.

La vârsta de 11 ani, câştigă primul său titlu de campioană naţională absolută, iar la 11 ani şi jumătate concurează la categoria “maestre”, unde ocupă locul al treilea. La Campionatele Internaţionale de Gimnastică ale României, din 1973, cucereşte cinci medalii de aur.

În 1974, obţine primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul Concursului “Prietenia” de la Gera (Republica Democrată Germană). La Campionatul European din 1975, de la Skien (Norvegia), la vârsta de numai 14 ani, are o prestaţie excelentă, cucerind patru medalii de aur – la individual compus, sărituri, paralele şi la bârnă, precum şi medalia de argint la sol. În 1975, participă la Turneul Campioanelor de la Londra unde cucereşte trofeul competiţiei.

Este supranumită “Zâna de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din oraşul canadian. Este prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de şapte ori), se arată într-un documentar realizat de Agerpres.

S-a retras din activitatea competiţională la 6 mai 1984, când a avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei, şi când a fost premiată cu Ordinul Olimpic “Colanul de argint” din partea preşedintelui de atunci al Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare