Canada și SUA își închid granițele pentru persoanele din sudul Africii

Statele Unite și Canada au anunţat vineri închiderea graniţelor pentru persoanele care sosesc din opt ţări din Africa australă, măsură luată ca urmare a apariţiei variantei Omicron a COVID-19, relatează AFP.

Persoanele care vin din Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic şi Malawi nu vor fi autorizate să intre pe teritoriul SUA, a declarat un înalt oficial american.

Numai cetăţenii americani şi rezidenţii permanenţi ai Statelor Unite vor fi autorizaţi să intre în ţară, a precizat el.

Această decizie, luată în urma unor măsuri similare anunţate în special de ţările europene, survine într-un moment în care preşedintele american Joe Biden tocmai a redeschis graniţele pentru persoanele din întreaga lume, la începutul lunii noiembrie, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva Covid, măsură luată după 20 de luni de restricţii.

”Această măsură a fost introdusă în numele principiului precauţiei, ca urmare a noii variante de COVID-19 care circulă în Africa australă”, a explicat oficialul american jurnaliştilor, transmite Agerpres.

Canada a interzis de asemenea intrarea persoanelor care vin din şapte ţări din Africa australă, unde a fost detectată o nouă variantă de Covid, numită ”Omicron” şi clasată drept ”ingrijorătoare” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

”Trebuie să acţionăm rapid pentru a-i proteja pe canadieni”, a explicat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Jean-Yves Duclos, precizând că ţările în cauză sunt Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare