Quebecul introduce noi măsuri restrictive de luni, 20 decembrie

Premierul Quebecului, François Legault, a anunțat în această seară noi măsuri restrictive pentru populație, pentru a combate creșterea importantă a numărului de noi cazuri de COVID-19, creștere provocată de propagarea variantei Omicron a virusului.

Potrivit premierului, un bilanț provizoriu pentru joi, 16 decembrie, indică peste 3.700 de noi cazuri. Cifrele exacte vor fi anunțate mâine. Cu o zi înainte, pe 15 decembrie, Quebec a înregistrat 2.736 de cazuri, iar pe 14 decembrie, 1747 de cazuri.

 

Iată care sunt principalele măsuri anunțate:

  • La interior, întâlnirile private vor fi limitate la 10 persoane (față de 20 cât s-a anunțat anterior) și autoritățile cer, și în aceste condiții, prudență maximă din partea populației.
  • Revenireala cursuri, după vacanța de Crăciun, a elevilor din ciclul primar va avea loc la data prevăzută;
  • Elevii din ciclul secundar vor începe cursurile online și vor reveni în școli începând cu data de 10 ianuarie;
  • CEGEP-urile și universitățile vor reîncepe cursurile pe 10 ianuarie sau la o dată care va fi comunicată ulterior;
  • Purtatul unei măști va redeveni obligatoriu în clase;
  • Toate magazinele trebuie să funcționeze la 50% din capacitate;
  • Restaurantele și barurile trebuie să revină la funcționarea la 50% din capacitate;
  • Limita de 50% se va aplica și evenimentelor culturale;
  • 50% și pentru lăcașurile de cult, pentru un maximum de 250 de persoane;
  • Pașaportul vaccinal va fi cerut și pentru a avea acces în lăcașurile de cult;
  • Karaoke și dansul sunt interzise;
  • Sălile de fitness rămân deschise, dar și ele vor funcționa la 50% din capacitate;
  • Competițiile sportive vor fi interzise;

„Știu că quebechezii sunt obosiți, dar fiecare are un rol de jucat dacă vrem să câștigăm bătălia”, a spus premierul Legault. El nu a exclus ca noi măsuri să fie adăugate, dacă situația o cere.

Doza de rapel

Quebec a anunțat de asemenea că intrvalul pentru doza de rapel va fi redus de la șase luni, la trei luni.

De luni, 20 decembrie, persoanele de 65 de ani și peste vor putea să se  programeze. De luni, 27 decembrie, programările vor fi deschise și pentru cei care au 60 de ani și peste.

După aceea, vaccinarea cu cea de-a treia doză va fi posibilă pentru toată populația.

Chiar imperfecte cum sunt, vaccinurile contra COVID-19 reprezintă soluția care trebuie privilegiată.

„Vaccinarea este cea mai bună armă a noastră împotriva virusului. Dacă nu am avea vaccinul, spitalele noastre ar fi complet depășite și oamenii ar fi la terapie intensivă", a declarat doctorul Horacio Arruda.

De luni, 20 decembrie, vor fi disponibile, gratuit, și testele rapide pentru ansamblul populației.

Doctorul Arruda a confirmat, de asemenea, că provincia analizează dacă valabilitatea pașapoartelor vaccinale va fi condiționată de o a treia doză de vaccin.

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare