Djokovic a pierdut recursul împotriva anulării vizei și a părăsit Australia

Tribunalul federal australian a respins, duminică, apelul depus de tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale şi a deportării din Australia, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Verdictul anunţat de judecătorul şef James Allsop a venit în urma unei decizii unanime a celor trei judecători care au participat la audierea cazului la Tribunalul Federal al Australiei.

Această decizie înseamnă că Djokovic, nevaccinat contra Covid-19 şi intrat în Australia în baza unei excepţii medicale, nu mai poate întreprinde alter acţiuni legale şi astfel nu îşi va putea apăra titlul de campion la turneul Australian Open, care începe luni şi ar putea primi o interdicţie de trei ani de a intra în Australia.

Embed from Getty Images

Djokovic, care a petrecut noaptea în centrul de detenţie pentru imigranţi, trebuia să joace în primul tur la Melbourne contra conaţionalului Miomir Kecmanovic, dar va fi înlocuit pe tabloul principal cu un ”lucky loser”.

Cei trei judecători au deliberat ceva mai mult de două ore înainte ca Allsop să anunţe verdictul, după ce ambele părţi şi-au susţinut punctele de vedere.

Embed from Getty Images

Pentru a avea câştig de cauză la apel, echipa legală a lui Djokovic trebuia să demonstreze că ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, cel care i-a anulat vineri viza sârbului, a acţionat în afara prerogativelor sale sau că decizia sa a fost una iraţională, iar judecătorul şef Allsop a indicat că judecătorii nu au putut aprecia fondul cauzei.

Avocatul lui Djokovic, Nick Wood, s-a axat pe trei aspecte, că nu e există o dovadă că prezenţa sportivului va duce la o creştere a sentimentului anti-vaccinare, pe lipsa ideii că Djokovic s-ar opune vaccinării şi pe faptul că Hawke nu a luat în considerare că deportarea multiplului campion va duce la o susţinere a cauzei anti-vaccinării.

Avocatul lui Hawke, Stephen Lloyd, a contestat acuzaţiile formulate la adresa ministrului: ”Ministurl a fost conştient că decizia sa de a anula viza va duce la unele proteste, dar ministerul a fost preocupat în principal de faptul că lui Djokovic va încuraja oamenii să-i susţină poziţia, iar acest lucru ar pune în pericol sănătatea australienilor”.

Lloyd a făcut referire şi la grupările anti-vaccinare, care ”îl tratează pe Djokovic ca pe un erou”, precizează Agerpres.

”Este o persoană de mare interes care în multe aspecte este un model pentru mulţi oameni. Prezenţa sa în Australia ar prezenta mai puternic părerile sale anti-vaccinare în rândul australienilor. Oamenii folosesc sportivii de înalt nivel pentru a promova idei şi cauze tot timpul. Legătura sa cu această cazuă există, chiar dacă vrea sau nu”, a subliniat Lloyd.

Ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, i-a anulat, vineri, viza de Australia liderului mondial, pe motive de ”interes public”.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare