Pfizer-BioNTech a început studiile clinice pentru un vaccin împotriva variantei Omicron

Citește și

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Alianţa Pfizer-BioNTech a început recrutarea de voluntari pentru un studiu clinic care vizează testarea, pe adulţi cu vârsta sub 55 de ani, a siguranţei şi răspunsului imunitar în cazul unei versiuni a vaccinului său anti-COVID-19 care vizează în mod specific varianta Omicron, au anunţat marţi cele două companii.

Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat la începutul lunii ianuarie că gigantul farmaceutic ar putea fi pregătit să solicite autorizaţii pentru noul vaccin, care vizează această variantă de COVID-19, începând din luna martie.

- Publicitate -

În timp ce datele actuale indică faptul că dozele de rapel ale vaccinului iniţial protejează împotriva formelor grave de Omicron, compania preferă să acţioneze cu precauţie, a declarat Kathrin Jansen, şefa de cercetare pentru vaccinuri din cadrul grupului, în comunicat.

„Recunoaştem importanţa de a fi pregătiţi în cazul în care această protecţie scade în timp, şi de face faţă Omicron şi a altor variante în viitor”, a mai spus ea.

CEO-ul companiei germane BioNTech, Ugur Sahin, a declarat că protecţia vaccinului iniţial împotriva formelor uşoare sau moderate de COVID-19 pare să dispară mai rapid în cazul variantei Omicron.

- Publicitate -

„Acest studiu se desfăşoară în cadrul abordării noastre ştiinţifice care urmăreşte să dezvolte vaccinuri ţintite împotriva variantelor (de coronavirus) care reuşesc să dezvolte niveluri similare de protecţie împotriva Omicron, ca şi în cazul variantelor apărute mai înainte, dar cu o durată mai lungă de protecţie”, a explicat el, relatează AFP preluată de Agerpres.

La studiul clinic vor participa 1.420 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

Studiul clinic nu include persoane cu vârsta peste 55 de ani, deoarece scopul acestuia este de a măsura răspunsul imunitar al participanţilor, nu de a estima eficacitatea vaccinului, a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer pentru AFP.

Vaccinul iniţial anti-COVID dezvoltat de Pfizer şi BioNTech a fost primul vaccin autorizat în regim de urgenţă în ţările occidentale, în decembrie 2020.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roland Garros

Irina Begu s-a calificat în optimile turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, sâmbătă, la Paris, după ce...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -