Primarul din Ottawa declară „stare de urgenţă” din cauza manifestaţiilor împotriva măsurilor sanitare

Primarul oraşului Ottawa, Jim Watson, considerând situaţia “scăpată de sub control” în localitatea paralizată de peste o săptămână de opozanţii măsurilor sanitare, a declarat duminică “stare de urgenţă” în capitala Canadei, iar poliţia s-a înăsprit tonul împotriva manifestanţilor.

Protestele, care au început la Ottawa sâmbătă, 29 ianuarie, s-au extins în alte oraşe mari canadiene în weekend, în timp ce zeci de camioane şi protestatari au continuat să paralizeze centrul capitalei duminică.

Primarul Jim Watson a anunţat duminică după-amiază că a declarat stare de urgenţă la Ottawa “din cauza manifestaţiei în curs”.

Declaraţia “reflectă pericolul grav, precum şi ameninţarea la adresa siguranţei şi securităţii rezidenţilor reprezentate de manifestaţiile continue şi subliniază nevoia de sprijin din partea altor administraţii şi niveluri de guvernare”, a indicat primăria într-un comunicat.

O astfel de măsură “oferă, de asemenea, o mai mare flexibilitate în cadrul administraţiei municipale pentru a permite oraşului Ottawa să gestioneze continuitatea activităţilor în vederea asigurării serviciilor esenţiale” rezidenţilor, a precizat documentul.

Mai devreme, Jim Watson a judecat “situaţia complet scăpată de sub control (la Ottawa), deoarece protestatarii sunt cei care fac legea. Sunt pe cale să pierdem bătălia, (…) trebuie să ne luăm înapoi oraşul”, a subliniat primarul, considerând “inacceptabil” comportamentul protestatarilor care blochează străzile din centrul oraşului şi claxonează neobosit cu camioanele lor de mare tonaj.

Poliţia din Ottawa, criticată pentru că nu a ştiut să prevină paralizarea centrului capitalei, a anunţat, la rândul său, intenţia de a împiedica aprovizionarea protestatarilor, în special cu combustibil. “Oricine încearcă să aducă sprijin material (combustibil etc.) manifestanţilor riscă să fie arestat. Această măsură este de acum în vigoare”, a avertizat ea într-un mesaj pe Twitter.

În urma acestui anunţ, forţele de ordine au indicat în cursul serii că au făcut “mai multe arestări”.

Mişcarea, numită “Convoiul libertăţii”, viza la origine să protesteze împotriva deciziei de a obliga, de la jumătatea lunii ianuarie, şoferii de camion să fie vaccinaţi pentru a trece frontiera dintre Canada şi Statele Unite, dar s-a transformat rapid într-o mişcare împotriva măsurilor sanitare în ansamblu şi, de asemenea, pentru unii, împotriva guvernului lui Justin Trudeau.

Manifestanţii afirmă că vor continua ocupaţia până când restricţiile sanitare vor fi ridicate.

În timpul unei reuniuni de urgenţă cu aleşi municipali, şeful poliţiei din Ottawa, Peter Sloly, s-a plâns sâmbătă că nu are suficiente mijloace pentru a pune capăt la ceea ce el a descris ca fiind o “stare de asediu” şi a cerut “resurse suplimentare”.

Poliţia din Ottawa urmează să primească în curând întăriri cu aproximativ 250 de membri ai Jandarmeriei Regale din Canada (GRC), un corp de poliţie federal.

Proteste și la în alte orașe din Canada

Mişcări similare, dar de amploare mai mică, au avut loc sâmbătă în câteva mari oraşe canadiene, Toronto, Quebec sau Winnipeg şi au continuat duminică, în special la Quebec, notează AFP preluată de Agerpres.

În capitala provinciei francofone, manifestanţii au fost mai puţini la număr decât sâmbătă. Organizatorii, felicitându-se că protestele lor au fost paşnice, au anunţat că vor părăsi oraşul duminică seară, promiţând totuşi că se vor întoarce peste două săptămâni, odată ce Carnavalul din Quebec, aflat în desfăşurare, se va termina.

Poliţia din Quebec a indicat seara pe Twitter că “toate camioanele imobilizate” au părăsit oraşul.

Dimineaţa, organizatorii mişcării de la Ottawa anunţaseră, într-un “gest de bunăvoinţă”, intenţia de a-şi opri concertele de claxon pentru câteva ore duminică pentru a respecta “Ziua Domnului”.

Aproximativ 450 de contravenţii au fost eliberate de sâmbătă dimineaţă, în special pentru zgomot excesiv sau folosirea artificiilor, a indicat poliţia din Ottawa, precizând că unii manifestanţi s-au implicat peste noapte într-un comportament perturbator sau ilegal care a prezentat riscuri pentru siguranţa publică sau a crescut “suferinţa” locuitorilor oraşului.

Locuitorii din Ottawa, exasperaţi de haosul provocat de mişcarea de protest au lansat un recurs colectiv în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari canadieni împotriva organizatorilor.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare