Putin a ordonat ca armata rusă „să mențină pacea” în estul Ucrainei

După ce a recunoscut independeța republicilor separatiste din estul Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin a semnat decretele care permit armatei ruse să intre în aceste regiuni pentru „menținerea păcii”.

Practic, invazia Ucrainei poate începe în orice moment.

UE a considerat recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste o “încălcare flagrantă a dreptului internaţional” şi îi va sancţiona “pe cei care sunt implicaţi” în această decizie, au anunţat luni şefii UE după intervenţia televizată a preşedintelui Vladimir Putin, scrie AFP.

Statele Unite au anunţat luni sancţiuni împotriva regiunilor separatiste din Ucraina a căror independenţă a fost recunoscută recent de preşedintele rus, Vladimir Putin, şi au avertizat că alte măsuri sunt pregătite dacă va fi necesar.

Preşedintele Biden “va emite un ordin executiv care va interzice orice nouă investiţie, schimb sau finanţare de către cetăţeni americani către, dinspre sau în interiorul regiunilor” pro-ruse Doneţk şi Lugansk, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat luni recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste din Ucraina şi a cerut Rusiei “să aleagă calea diplomaţiei”, notează AFP.

“Condamn decizia Rusiei”, a declarat Jens Stoltenberg într-un comunicat.

“Aliaţii cer cu insistenţă Rusiei, în termenii cei mai puternici, să aleagă calea diplomaţiei, să renunţe imediat la întărirea militară masivă din Ucraina şi din jurul Ucrainei şi să-şi retragă forţele în conformitate cu obligaţiile şi angajamentele sale internaţionale”, a subliniat el.

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare