Statele Unite anunță prima serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat marţi prima serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei, cu scopul de a izola Moscova de sistemul financiar occidental, relatează EFE.

Într-un discurs la Casa Albă, Biden a precizat că sancţiunile vizează două mari instituţii financiare ruseşti şi accesul Moscovei la finanţare occidentală, precum şi oligarhi ruşi, relatează DPA, preluată de Agerpres.

El a adăugat că SUA sunt ”pregătite să meargă mai departe cu sancţiunile” în cazul în care Rusia îşi extinde agresiunea împotriva ţării vecine.

Sancţiunile vin la scurt timp după ce Rusia a recunoscut independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a autorizat trimiterea de trupe ruseşti în Donbas.

”Acesta este începutul unei invazii ruseşti în Ucraina”, a spus Biden, pentru a justifica această acţiune. ”Credem în continuare că Rusia este pregătită să meargă mult mai departe în lansarea unui atac militar masiv împotriva Ucrainei”, a mai spus preşedintele american.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare