NATO desfăşoară pentru prima dată forţa de reacţie rapidă

NATO desfăşoară elemente ale forţei sale de reacţie rapidă şi țările membre vor continua să trimită arme Ucrainei, inclusiv apărare aeriană, a anunţat vineri seară secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după încheierea summitului NATO organizat prin videoconferinţă în contextul invaziei militare ruse asupra Ucrainei, relatează Reuters.

Într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Stoltenberg a spus că Rusia încearcă să înlăture guvernul de la Kiev.

”Acum desfăşurăm forţa de reacţie a NATO pentru prima dată în contextul apărării colective”, a declarat secretarul general al Alianţei transmite Agerpres.

Potrivit declaraţiei publicate la finalul summitului, şefii de stat ai ţărilor membre NATO au convenit să continue să ia toate măsurile şi deciziile necesare pentru a asigura securitatea şi apărarea tuturor aliaţilor.

Aliaţii au avut consultări în temeiul articolului 4 din Tratatul de la Washington. Liderii NATO cer Rusiei să îşi oprească imediat ofensiva militară, să îşi retragă toate forţele din Ucraina, subliniind că acest atac brutal, planificat de mult timp, asupra Ucrainei, o ţară independentă, paşnică şi democratică, a fost efectuat fără nicio provocare şi fără nicio justificare.

Liderii ţărilor aliate îşi reafirmă solidaritatea cu preşedintele, parlamentul şi guvernul Ucrainei, aleşi în mod democratic, şi cu poporul ucrainean.

De asemenea, NATO îşi menţine angajamentul faţă de toate principiile fundamentale care stau la baza securităţii europene, inclusiv faţă de dreptul fiecărei ţări de a-şi alege propriile acorduri de securitate.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare