Ministrul de externe rus Serghei Lavrov: Rusia nu a atacat Ucraina

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat joi, după discuţiile avute cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba în Antalia (Turcia), că Rusia nu a atacat Ucraina și că nu va ataca alte țări.

Lavrov crede că Occidentul se comportă periculos şi că operaţiunea militară a Rusiei în Ucraina se desfăşoară conform planului, transmite Reuters.

Embed from Getty Images

În conferinţa de presă de la finalul întâlnirii, Lavrov a spus că Occidentul creează în regiune un pericol care va persista mulţi ani, şi că aceia care furnizează arme în Ucraina şi mercenarilor de acolo ‘ar trebui să înţeleagă că vor purta responsabilitatea acţiunilor lor’.

‘Aceste ţări creează un pericol colosal, inclusiv pentru ele însele’, a insistat el, evocând în special livrările de rachete aer-sol portabile şi riscul utilizării lor împotriva ‘aviaţiei civile’. ‘Unde vor merge aceste mii de sisteme aer-sol portabile este o întrebare pe care le-o punem colegilor noştri din UE’, a adăugat ministrul rus.

Referitor la discuţiile cu omologul ucrainean, Lavrov a afirmat că a prezentat propunerile Rusiei şi doreşte un răspuns.

Potrivit ministrului de externe rus, preşedintele Vladimir Putin nu ar refuza o întâlnire cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski pentru a discuta subiecte ‘specifice’.

Potrivit EFE, Lavrov a exclus “orice fel de dependenţă viitoare de Occident” a Rusiei, pe motiv că “ştim că ne va trăda din nou, aşa cum îşi trădează propriile sale valori”.

Rusia nu a folosit niciodată petrolul şi gazele sale ca armă şi va avea întotdeauna pieţe pentru exporturile sale energetice, a afirmat el.

Întrebat despre riscul unui război nuclear, Serghei Lavrov a răspuns: ”Nu vreau să cred şi nu cred că ar putea începe un război nuclear”, şi că zvonurile despre un potenţial atac rus împotriva statelor baltice ‘par să fie farse vechi’.

În ce priveşte bombardarea miercuri a unui spital de copii din Mariupol, Lavrov a spus că aceasta s-a petrecut după ce clădirea fusese ocupată de forţele ucrainene şi înăuntru nu se aflau pacienţi.

Întâlnirea din Antalia, desfăşurată timp de o oră şi 40 minute, în prezenţa şefului diplomaţiei ţării gazdă, Mevlüt Cavusoglu, a fost prima la nivelul miniştrilor de externe de la Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, la 24 februarie, în urmă cu exact două săptămâni, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare