Ucraina: 3 milioane de refugiați, din care aproape jumătate sunt copii

Numărul refugiaţilor din Ucraina a ajuns la trei milioane, a comunicat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) printr-un purtător de cuvânt citat de AFP.

Bilanţul se referă doar la cei care au părăsit ţara după ce a fost invadată de forţele ruse, în 24 februarie, nu şi de cei care s-au mutat în interiorul graniţelor.

Din totalul respectiv, 1,4 milioane sunt copii, conform datelor UNICEF, iar 157.000 sunt cetăţeni ai altor ţări, a precizat purtătorul de cuvânt Paul Dillon.

La fiecare secundă, un copil din Ucraina devine refugiat, a afirmat marţi Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), comentând în legătură cu afluxul continuu de persoane care fug din această ţară de la declanşarea invaziei ruse, la 24 februarie,

Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, Polonia a primit cei mai mulţi refugiaţi ucraineni – circa 1,79 milioane. Alte destinaţii spre care se îndreaptă cei care fug din calea războiului sunt Republica Moldova, România şi Ungaria, de unde mulţi trec ulterior în alte ţări.

De la declanşarea acestei crize, până la data de 14 martie, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 425.786 cetăţeni ucraineni, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare