Zelenski în Parlamentul canadian: „Vă puteți imagina celebrul CN Tower lovit de bombe rusești? Aceasta este realitatea noastră”

0
396

Președintele ucrainian, Volodimir Zelenski, s-a adresat azi camerelor reunite ale Parlamentului canadian și a mulțumit Canadei pentru ajutorul militar și umanitar, dar a precizat că acesta nu este suficient. 

Zelenski a cerut din nou o interdicție de survol a spațiului aerian al Ucrainei, cerință pe care NATO au respins-o de fiecare dată până acum.

„Vă rog, închideți spațiul aerian. Vă rog, opriți bombardamentul. Câte rachete mai trebuie să cadă asupra orașelor noastre până când veți realiza acest lucru?”, a întrebat președintele Ucrainei.

Într-un discurs încărcat de emoție, Zelensky le-a cerut canadienilor să se imagineze în locul ucrainienilor.

„Vă puteți imagina celebrul CN Tower lovit de bombe rusești? Aceasta este realitatea noastră”, a spus el.

Zelensky a spus că, de la începutul agresiunii rusești, 97 de copii și-au pierdut viața.

Parlamentarii canadieni l-au ovaționat îndelung pe președintele ucrainian, dar, mai mult ca sigur, Ucraina are nevoie în acest moment de mai mult decât aplauze.