Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Decizie definitivă a instanței

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, miercuri, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.

“Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-pârât Băsescu Traian împotriva sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, se arată în hotărârea Înaltei Curţi.

Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

“Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

“Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate “căpitan Traian Băsescu”.

“Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el, transmite Agerpres.

El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

“Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a menţionat Băsescu.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare