Rusia renunță la o parte din pretențiile sale pentru a putea semna un acord de pace cu Ucraina

Rusia va renunţa la obiectivul său de “denazificare” a Ucrainei şi este dispusă să permită acestei ţări să adere la Uniunea Europeană dacă Kievul nu se aliniază militar, a informat marţi publicaţia britanică Financial Times (FT), referitor la termenii de negociere a unui armistiţiu între cele două ţări, transmite EFE.

FT a relatat că patru persoane la curent cu negocierile dintre Kiev şi Moscova analizează un acord de pace care prevede ca Ucraina să nu intre în NATO, în schimbul obţinerii de “garanţii de securitate”.

Potrivit sursei citate, proiectul de acord nu conţine nicio referire la “denazificare”, “demilitarizare” şi protejarea limbii ruse în Ucraina, o parte dintre motivele invocate de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a-şi justifica invazia în Ucraina.

Aceste informaţii survin în contextul în care negocierile dintre Rusia şi Ucraina au fost reluate marţi la reşedinţa prezidenţială Dolmabahce din Istanbul (Turcia), aminteşte EFE.

FT scrie că presupusele concesii avute în vedere de Kremlin sunt consecinţa lipsei de progrese în campania sa militară, care s-a lovit de “o rezistenţă ucraineană mai feroce” decât prevăzuse Moscova.

Cotidianul britanic mai menţionează că proiectul de acord ar mai prevedea că Ucraina nu va dezvolta arme nucleare, nu va găzdui pe teritoriul său baze militare străine şi va renunţa la orice fel de demers privind aderarea la NATO.

În schimb, Kiev va obţine “garanţii de securitate” din partea mai multor ţări, între care figurează Rusia, SUA, Regatul Unit, Canada, Franţa, Germania, China, Italia, Polonia, Israel şi Turcia.

Un ipotetic acord de pace trebuie validat “de garanţi” – care deocamdată nu au fost desemnaţi – şi de parlamentele acestor ţări, după cum a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Financial Times, citat de Agerpres.

Proiectul de acord lasă deoparte, momentan, unul “dintre subiectele cele mai controversate”, care se referă la pretenţiile Kievului asupra teritoriilor ucrainene anexate ilegal de către Rusia în 2014, teme care – potrivit surselor citate de FT – ar putea fi abordate personal de Putin şi Zelenski “la o dată ulterioară”.

Foto: Președinția Turciei

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare