Cunoscutul pianist român Radu Lupu a încetat din viață

Radu Lupu, unul dintre cei mai cunoscuți pianiști români, a încetat din viață la reședința sa din Lausanne, Elveția. El avea 76 de ani. 

Născut la Galați în 1945, el a început să studieze pianul la vârsta de 6 ani și a avut primul concert la 12 ani.

Embed from Getty Images

„Din 1966 până în 1969, a câștigat trei dintre cele mai prestigioase concursuri de pian din lume: Van Cliburn International Piano Competition (1966), George Enescu International Piano Competition (1967) și Leeds International Pianoforte Competition (1969). Aceste victorii au lansat cariera internațională a lui Lupu, care a avut concerte cu toate orchestrele majore și la toate festivalurile și capitalele muzicale ale lumii”, potrivit Wikipedia.

Embed from Getty Images

În 1969, a debutat pe scena londoneză, bucurându-se de un mare succes cu interpretarea Sonatei pentru pian op. 10 nr. 3 de Beethoven.

Embed from Getty Images

Cariera sa a continuat alături de cele mai prestigioase orchestre şi de cei mai mari dirijori ai lumii: Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, Orchestra Simfonică din Chicago, dirijor Carlo Maria Giulini (1972, New York), Filarmonica din Berlin, alături de care şi-a făcut debutul la Festivalul de la Salzburg, cu dirijorul Herbert von Karajan (1978), Filarmonica din Viena, alături de care a deschis Festivalul de la Salzburg, cu dirijorul Riccardo Muti (1986), Orchestra Royal Concertgebouw, precum şi toate orchestrele londoneze şi americane importante, scrie Agerpres.

Embed from Getty Images

A susţinut recitaluri la cele mai multe festivaluri notabile şi a fost un invitat obişnuit la festivalurile din Salzburg şi Lucerna. A întreprins cu regularitate turnee în Europa şi Statele Unite, dar şi în Asia.

Lupu a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy, câștigând unul, în 1996, pentru un album cu sonatele lui Schubert în Do major (D664) şi Re major (D960). În 1995, Lupu a câștigat și un premiu Edison (similar unui Grammy, dar acordat în Europa) pentru interpretările din Schumann: Kinderszenen, Kreisleriana şi Humoreske.

Printre alte premii câștigate de Radu Lupu se numără Premiul Franco Abbiati în 1989 și 2006 și premiul Premio Internazionale Arturo Benedetti Michelangeli din 2006.

Radu Lupu nu a mai concertat din 2019 și nu a mai făcut înregistrări de la mijilocul anilor ’90, din cauza problemelor sale de sănătate.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare