Federaţia canadiană de gimnastică, dată în judecată pentru rele tratamente

Un grup de gimnaste a depus plângere, miercuri, împotriva Gymnastics Canada, federaţia naţională, şi a organizaţiilor provinciale pentru că au tolerat un climat de rele tratamente fizice şi psihologice la cluburi timp de decenii.

„Această acţiune (în justiţie) derivă din abuzul psihic, sexual şi psihologic împotriva gimnastelor din Canada în timp ce se aflau sub responsabilitatea organizaţiilor de gimnastică provinciale şi ale Gymnastics Canada”, se arată în document.

Conform avocaţilor, „cultura controlului şi comportamentele abuzive” a condus la crearea unui mediu în care „abuzurile şi relele tratamente aplicate sportivelor sunt monedă curentă”. De asemenea, antrenorilor le este reproşat că au avut contacte fizice inadecvate cu gimnastele.

Această acţiune în justiţie survine la o lună după ce peste 70 de gimnaste au publicat o scrisoare deschisă pentru a denunţa o „cultură toxică şi practici abuzive care persistă în lumea gimnasticii din Canada”.

În scrisoare, care a adunat în cele din urmă 400 de semnături, gimnastele solicită guvernului federal să întreprindă o „anchetă independentă” pentru a face lumină în această speţă, informează AFP preluată de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare