Un referendum pentru separarea Quebecului ar fi respins de majoritatea populației

Un referendum pentru separarea Quebecului ar fi respins de majoritatea populației, doar 33% dintre quebechezi urmând să voteze DA, conform unui sondaj de opinie realizat de Recherche Mainstreet.

Împotriva separării ar vota 67% dintre locuitorii provinciei.

Când vine vorba de cum ar vota simpatizanții partidelor politice de pe scena provincială, doar alegătorii Parti Quebecois ar vota în favoarea separării. 90% dintre ei ar vota DA. Problema este că acest partid a pierdut masiv din încrederea populației. Dacă s-ar face alegeri mâine, PQ ar obține 9% din voturi și ar alege un singur deputat.

Chiar și alegătorii CAQ sunt împotriva separării. 58% dintre votanții CAQ ar fi împotriva separării și doar 42% pentru.

Cei mai deciși să voteze NU la un eventual referendum sunt alegătorii Partidului Liberal. 95% dintre ei ar vota împotrivă.

Dacă ne uităm la cum ar vota alegătorii francofoni și cei nefrancofoni, aceștia din urmă ar respinge referendum, 95% votând NU. 41% dintre fracofoni ar vota DA, și 59%, NU.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare