Serena Williams, victorie în primul tur la Toronto

Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, 6-3, 6-4 cu spaniola Nuria Parrizas Diaz (57 WTA), luni, în timp ce sora sa mai mare, Venus Williams, a suferit o înfrângere.

Serena, care a fost învinsă în primul tur la Wimbledon de franţuzoaica Harmony Tan, pe 28 iunie, a suferit în faţa jucătoarei iberice, dar în cele din urmă a reuşit să obţină victoria după aproape două ore de joc (1 h 57 min).

”Presupun că este o luminiţă la capătul tunelului şi mă apropii de ea. Îmi doresc foarte mult să ajung la lumină. Iubesc să joc, este grozav, dar nu o voi putea face pentru mult timp”, a declarat Serena Williams.

Williams, câştigătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem, a obţinut prima sa victorie din data de 4 iunie 2021, când se impunea în turul al treilea la Roland Garros.

Fostul lider mondial se află acum pe locul 407 în lume şi va juca în turul secund cu învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic şi cehoaica Tereza Martincova, transmite Agerpres.

Venus Williams (42 ani), ajunsă pe locul 1.556 în clasamentul WTA, a fost întrecută de elveţianca Jil Teichmann cu 6-2, 6-3. Ultima ei victorie datează din 2021, când o învingea pe Mihaela Buzărnescu în primul tur la Wimbledon, cu 7-5, 4-6, 6-3.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur la Toronto:

Beatriz Haddad Maia (Brazilia) – Martina Trevisan (Italia) 6-2, 2-6, 6-2
Leylah Fernandez (Canada/N.13) – Storm Sanders (Australia) 6-4, 6-7 (2/7), 6-3
Serena Williams (SUA) – Nuria Parrizas Diaz (Spania) 6-3, 6-4
Sloane Stephens (SUA) – Sofia Kenin (SUA) 6-2, 6-7 (5/7), 7-5
Karolina Pliskova (Cehia/N.14) – Barbora Krejcikova (Cehia) 6-3, 6-4
Alizé Cornet (Franţa) – Caroline Garcia (Franţa) 3-6, 6-3, 6-3
Asia Muhammad (SUA) – Madison Keys (SUA) 7-6 (7/5), 6-4
Jelena Ostapenko (Letonia/N.16) – Anhelina Kalinina (Ucraina) 6-4, 6-2
Alison Riske (SUA) – Petra Kvitova (Cehia) 6-2, 4-6, 6-3
Iulia Putinţeva (Kazahstan) – Katherine Sebov (Canada) 3-6, 6-2, 7-5
Elena Rîbakina (Kazahstan) – Marie Bouzkova (Cehia) 7-5, 6-7 (3/7), 6-1
Simona Halep (România/N.15) – Donna Vekic (Croaţia) 6-0, 6-2
Jil Teichmann (Elveţia) – Venus Williams (SUA) 6-2, 6-3

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare