Spaniolul Pablo Carreno Busta, campion la Omnium Banque Nationale la Montreal

Spaniolul Pablo Carreno Busta a câștigat azi Omnium Banque National, la Montreal, după ce l-a învins pe polonezul Hubert Hurkacz cu 3-6, 6-3 și 6-3.

Acesta este primul titlu pentru spaniolul într-un turneu de această importanță (Masters 1000). La 31 de ani, el devine al doilea cel mai în vârstă jucător care a câștigat o astfel de competiție.

Hubert Hurkacz

 

Ca și în meciurile de până acum Carreno Busta a avut mai multă răbdare și a reușit să dejoace strategia de meci a polonezului.

Hubert Hurkacz

Polonezul Hubert Hurkacz a avut o prestație bună în această săptămână și, chiar dacă a pierdut finala, el va reintra în Top 10 ATP de luni. Serviciul său puternic este o armă redutabilă și, cel mai probabil, va fi unul dintre jucătorii care pot produce surprize la următoarele turnee.

Hubert Hurkacz

Număr record de spectatori la Montreal

Organizatorii au anunțat că turneul din acest an a bătut recordul privind numărul de spectatori, deși vremea nu a fost prielnică pentru tenis în primele zile iar apoi capii de serie au părăsit rapid competiția.

Hubert Hurkacz

237.158 de persoane au ajuns la stadionul IGA din Montreal pentru a-i vedea pe cei mai buni jucători din circuitul ATP, depășint precedentul record de 223.023 de spectatori, record înregistrat în 2019.

Revenit în tribune după un an fără tenis și un al doilea an fără prea mulți spectatori, din cauza pandemiei, publicul din Montreal a fost incredibil.

Fotografii realizate de Florin Taloș | Pagini Românești

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare