Valerie Plante are o problemă majoră: violența armată din Montreal

Ieri, două persoane au fost asasinate la Montreal. Una în pacarea centrului comercial Rockland, cealaltă pe rue Saint-Denis. În plină zi. Ambele victime aveau legături cu grupările mafiote din Montreal. 

Valerie Plante își petrece mai nou zilele pe Twitter dând asigurări că va face totul pentru a readuce Montrealul la nivelul de siguranță dinainte de alegerea ei.

Bilanțul crimelor continuă să se agraveze, sunt mai puțini polițiști la Montreal decât acum un an și tot ce poate oferi primarul orașului sunt promisiuni că va fi mai bine. Când? Nu se știe.

Dacă dăm crezare lui Richard Martineau, de la Journal de Montreal, Poliția din Montreal nu mai e atrăgătoare pentru tinerii absolvenți.

Poate explicațiile sale sunt cele care stau la baza acestei decizii și noii recruți nu vor să fie tot timpul arătați cu degetul pentru orice intervenție. Sau poate tinerii polițiști nu vor să facă parte dintr-un corp de poliție zguduit de câțiva ani de scandaluri și care nu pare susținut suficient de actuala conducere a Montrealului.

Faptul că partidul doamnei Plante a cochetat cu ideea de a dezarma polițiștii a contribuit de asemenea la o reticență de a se angaja într-un corp de poliție în care trebuie să înfrunți pericole cu mâinile goale.

Sindicatul polițiștilor afirmă că sunt mai puține efective decât cu un an înainte, deși numărul acestora trebuia să crească.

Cu toate acestea, problema cu care se confrunta primarița Montrealului nu a apărut anul acesta. Ea știa de ea și înainte de alegerile municipale de anul trecut, pentru că a făcut promisiuni de campanie pe acest subiect.

Da, Valerie Plante și-a început două mandate mințind. Primul că nu va mări taxele municipale, al doilea că va angaja 250 de polițiști. Sigur, Valerie Plante poate face balet și ne va spune că de fapt a zis altceva, dar nu am înțeles noi bine. Realitatea este că a mințit în aceste două situații. În plus, se pare că accesul la funcția de primar al Montrealului nu se poate face fără a te contamina cu o doză de aroganță.

Dacă peste partea cu taxele populația a trecut cum a trecut, peste partea cu polițiștii s-ar putea însă să nu mai treacă.

21 de crime au avut loc la Montreal în acest an până acum și 12 au fost făcute cu arme de foc. Utilizarea armelor la Montreal este mult mai frecventă însă: 75 de evenimente în care au fost implicate armele au auvt loc în oraș, conform unei statistici realizate de La Presse.

Lumea care compară, în acest moment, Montrealul cu New York-ul nu are dreptate.

Potrivit ultimului bilanț al NYPD, poliția din orașul New York, în luna iulie incidentele care au implicat arme de foc au crescut cu 13,4% față de aceeași lună a anului trecut, de la 157 la 178. În plus, numărul de crime la nivel de oraș a crescut cu 34,3% (47 vs. 35) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Montrealul a fost până acum o metropolă extrem de sigură și, trebuie să recunoaștem, este încă una. De aceea, pentru populația orașului este greu să se obișnuiască cu o creștere a criminalității.

Ar fi avut Montrealul mai puține crime sau violențe legate de armele de foc dacă promisiunea lui Valerie Plante de a angaja noi polițiști era pusă în practică? Nimeni nu poate spune exact.

Cert este că neîndeplinirea acestei promisiuni este văzută de o mare parte din populație ca fiind una din cauze și de aici decurg și eforturile Primăriei de a liniști familiile din oraș, îngrijorate că un părinte sau un copil pot cădea victime inocente în războiul dintre bande rivale de criminali.

Este de asemenea adevărat că doar Valerie Plante sau Ville de Montreal nu pot rezolva singuri această problemă și, mai ales, nu o pot rezolva peste noapte. Este nevoie și de implicarea guvernului provincial, dar Montrealul nu este interesant pentru premierul Legault, care nu are nevoie de metropolă pentru a rămâne la putere.

Dar, probabil, violența cu arme de foc la Montreal își va croi drum în campania electorală care va lua startul în provincie curând. Și ea va fi cu siguranță subiectul principal de discuție la următoarele alegeri municipale.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare