Cancelarul german Olaf Scholz susține aderarea Bulgariei, Croației şi României la Spațiul Schengen

Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat luni că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters.

În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că “Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” şi afirmă că “Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”, transmite Agerpres.

“Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline”, promite cancelarul.

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără a prezenta acte de identitate și fără opriri pentru control.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare