Canada a aprobat utilizarea vaccinului bivalent anti-COVID, vaccin produs de Moderna

Canada a anunțat azi că a autorizat folosirea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania Moderna pentru a ținti și varianta Omicron a virusului.

Aceast vaccin (numit și bivalent) a fost dezvoltat pentru a acționa atât asupra variantei inițiale a virusului, cât și asupra variantei Omicron.

Guvernul federal a rezervat aproape 12 milioane de doze din noul vaccin, din care 2,7 milioane se vor aloca Quebecului.

Noua varianta a vaccinului este recomandată persoanelor peste 18 ani, atât ca vaccin principal, cât și ca doză booster. El poate fi administrat și adolescenților (12-17 ani), dacă aceștia sunt imunodeficienți sau au un risc mai mare de a dezvolta COVID-19.

Autoritățile canadiene precizează că, atunci când este vorba de o doză de rapel, ambele variante ale vaccinului, cel original și cel bivalent, sunt eficiente pentru a preveni formele severe ale bolii.

Vaccinul bivalent Moderna a fost deja aprobat pentru utilizare în Statele Unite.

În Europa, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat joi vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate împotriva variantei Omicron de alianţa Pfizer-BioNTech şi de compania americană Moderna, informează AFP.

Vaccinurile “ţintesc subvarianta Omicron BA.1 pe lângă tulpina originală a noului coronavirus”, au precizat într-un comunicat reprezentanţii EMA, o agenţie al cărei sediu general se află în oraşul olandez Amsterdam.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare