Canada a autorizat vaccinul Pfizer anti-COVID adaptat pentru subvariantele Omicron

Sante Canada a autorizat vineri cel de-al doilea vaccin bivalent anti-COVID-19 care vizează subvariantele BA.4 şi BA.5 ale Omicron, relatează Xinhua.

Autorizat pentru utilizare ca doză de rapel la persoanele începând cu vârsta de 12 ani, vaccinul este o versiune adaptată a serului Comirnaty de la Pfizer/BioNTech, a precizat Health Canada.

Noul vaccin anti-COVID-19 bivalent ţinteşte atât tulpina iniţială a coronavirusului, precum şi subvariantele BA.4 şi BA.5 ale variantei Omicron, a mai spus Health Canada, adăugând că se aştepată ca noul ser să aibă un profil de siguranţă similar cu cel al vaccinul original Pfizer/BioNTech, cu efecte secundare majoritatea uşoare.

Potrivit autorităţii canadiene în domeniul sănătăţii, toate vaccinurile anti-COVID pe bază de ARN mesager autorizate pentru utilizare în Canada continuă să fie foarte eficiente în prevenirea formelor grave, a spitalizării şi decesului din cauza COVID-19, transmite Agerpres.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare