Succes pentru misiunea NASA care și-a propus să devieze un asteroid de la traiectoria sa

O navă a NASA a reuşit să devieze cu succes de la traiectoria sa un asteroid, proiectând o navă pe suprafaţa acestuia la sfârşitul lunii septembrie în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care va permite omenirii să înveţe cum să se protejeze de o posibilă ameninţare, a anunţat marţi agenţia spaţială americană.

Nava misiunii Dart a percutat ţinta, asteroidul Dimorphos, care este satelitul unui asteroid mai mare numit Didymos. Dispozitivul NASA a reuşit astfel să-l deplaseze, reducându-i orbita cu 32 de minute, a declarat directorul agenţiei spaţiale, Bill Nelson, în cadrul unei conferinţe de presă.

Este “un moment decisiv pentru apărarea planetei şi un moment decisiv pentru umanitate”, a subliniat el.

Ar fi fost deja “considerat ca un succes imens” dacă (nava) ar fi redus orbita doar cu aproximativ 10 minute. Dar de fapt a redus-o cu 32 de minute”, a adăugat Bill Nelson. Cu această misiune, “NASA a dovedit că putem apăra planeta”, a spus el, relatează AFP preluată de Agerpres.

Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Pământ în momentul impactului, are un diametru de aproximativ 160 de metri şi nu prezintă niciun pericol pentru planeta noastră.

Dacă obiectivul rămâne relativ modest în comparaţie cu scenariile de dezastru ale filmelor ştiinţifico-fantastice precum “Armageddon”, această misiune fără precedent de “apărare planetară”, numita Dart (lance), este prima care testează o astfel de tehnică. Aceasta permite NASA să se antreneze în cazul în care un asteroid ar putea lovi Pamântul.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare