După ce au pierdut Senatul, republicanii nu mai sunt siguri nici pe obținerea majorității în Camera Reprezentanților

După ce au pierdut din nou în faţa democraţilor majoritatea în Senatul SUA la alegerile intermediare, republicanii îşi văd diminuat semnificativ şi avansul pe care-l aveau în cursa pentru Camera Reprezentanţilor în timp ce continuă numărarea voturilor, arată ultimele proiecţii prezentate de presa americană şi de agenţia DPA.

În ultimele 48 de ore democraţii au câştigat încă 13 mandate în Camera Reprezentanţilor, în timp ce republicanii nu au mai obţinut nici măcar un singur mandat.

Conform ultimelor proiecţii, republicanii au astfel 211 mandate, iar democraţii 205 şi mai rămân în joc 19 mandate, pentru care încă nu s-a încheiat numărarea voturilor, un mare număr de voturi fiind prin corespondenţă.

Printre mandatele încă indecise sunt şi cele din circumscripţii ale statului California, zonă cu electorat majoritar progresist, aşadar cel puţin acolo democraţii preşedintelui Joe Biden au prima şansă.

Dar chiar dacă în final republicanii fostului preşedinte Donald Trump vor obţine totuşi majoritatea în Camera Reprezentanţilor, aceasta va fi una fragilă şi instabilă, potrivit sursei citate, preluată de Agerpres.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare