Emma Răducanu, decorată de Regele Charles al III-lea

Emma Răducanu a primit marţi medalia Ordinului Imperiului Britanic din partea Regelui Charles al III-lea, la puţin mai mult de un an după ce a devenit prima jucătoare de tenis venită din calificări care a reuşit să câştige un titlu de Mare Şlem, la US Open, informează BBC.

În ciuda unui sezon 2022 dezamăgitor, fenomenul Emma Răducanu a fost onorat. Jucătoarea britanică al cărei tată este român a făcut senzaţie anul trecut, după ce câştigat 10 meciuri fără ă piardă niciun set, cucerind trofeul la US Open, obţinând victoria finală în faţa canadiencei Leylah Fernandez.

Graţie acestei performanţe fără precedent, pe care a realizat-o la vârsta de doar 18 ani, Emma Răducanu a fost numită marţi membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) de către Regele Charles al III-lea, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Windsor.

“A fost grozav să primesc această onoare astăzi, din partea Majestăţii Sale Regale. Mă simt extrem de recunoscătoare” a precizat Emma Raducanu într-un comunicat dat publicităţii de agentul său, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare