Germania. 25 de persoane dintr-o grupare de extremă dreapta plănuiau o lovitură de stat

Autorităţile din Germania au arestat 25 de presupuşi membri şi susţinători ai mişcării de extremă dreapta Cetăţenii Reich-ului, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al procuraturii federale, transmit dpa, Reuters şi AFP. Alte 27 de persoane sunt anchetate, fiind bănuite de apartenenţă la grupare.

Poliţia desfăşura miercuri raiduri în 11 din cele 16 landuri germane, în cadrul unei operaţiuni majore împotriva extremiştilor, a menţionat purtătorul de cuvânt. Arestările de suspecţi au avut loc inclusiv în Austria şi Italia.

Ministrul justiţiei, Marco Buschmann, a menţionat pe Twitter o “largă operaţiune antiteroristă”, sub “bănuiala că era prevăzut un atac armat împotriva organelor constituţionale”.

Mişcarea Cetăţenii Reich-ului este alcătuită din mai multe grupuri mai mici, denumite “Confederaţia Reich-ului german” sau “Regatul Germaniei”, şi are circa 21.000 de adepţi, conform estimărilor serviciilor de informaţii.

Membrii acestei mişcări nu acceptă legitimitatea statului german, refuză frecvent plata impozitelor şi acumulează arme ilegale, având ca obiectiv răsturnarea ordinii de drept şi fără a exclude recurgerea la violenţă în acest scop, potrivit procuraturii.

Suspecţii sunt acuzaţi că pregătesc cel puţin de la sfârşitul lui noiembrie anul trecut acţiuni conforme cu ideologia grupării, transmite Agerpres.

Un purtător de cuvânt al serviciului de contrainformaţii militare MAD a precizat că între suspecţi se numără şi un soldat, membru activ al Comandamentului forţelor speciale (KSK) al Bundeswehr, precum şi mai mulţi rezervişti.

Casa militarului şi baraca sa din cadrul unităţii militare Graf Zeppelin, din landul Baden-Württemberg, au fost percheziţionate în cadrul raidurilor anunţate miercuri.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare