Quebecul vrea să reglementeze munca adolescenților

Quebecul vrea să introducă o lege care să reglementeze munca adolescenților, după ce prezența acestora pe piața muncii a devenit din ce în ce mai mare.

Potrivit informațiilor oferite de Jean Boulet, ministrul Muncii, vârsta minimă de la care un tânar ar trebui să lucreze va fi 14 ani. Trebuie precizat că, în acest moment, Quebecul este una din provinciile canadiene care nu impune o vârstă minimă de la care cineva poate să se angajeze.

În majoritea provinciilor canadiene, legislația impune o vârstă minimă în funcție de domeniul de activitate.

„Există un număr tot mai mare de copii care lucrează în contextul penuriei de forță de muncă. Există și o creștere (cu 36% în 2021) a numărului de accidente de muncă în rândul tinerilor. Este important să reglementăm mai bine munca copiilor”, a spus ministrul Jean Boulet într-un interviu la un post de radio.

O altă măsură care va fi inclusă în proiectul de lege este ca tinerii cu vârsta între 14 și 16 ani să nu poată lucra mai multe de 17 ore pe săptămână, inclusiv în weekenduri, în timpul anului școlar.

Această măsură are ca scop să prevină abandonul școlar.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare