Bianca Andreescu și Emma Răducanu, eliminate de la Australian Open

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, al cărei tată este român, s-a oprit în turul secund la Australian Open, fiind învinsă în două seturi, 6-3, 7-6 (7/4), de americanca Coco Gauff, favorita numărul 7, într-o partidă disputată miercuri la Melbourne Park.

Gauff (18 ani), finalistă la Roland Garros în sezonul trecut, a controlat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3, după 43 de minute de joc.

Americanca a reuşit să se impună la tiebreak în setul secund, în faţa adversarei sale în vârstă de 20 de ani, campioană la US Open în 2021. Ea a încheiat meciul cu 13 winners şi 41 de erori neforţate, în timp ce Răducanu a reuşit 17 winners şi a comis 42 de greşeli neforţate, scrie Agerpres.

Coco Gauff, cel mai tânăr cap de serie de la Australian Open, a obţinut cu această ocazie a şaptea sa victorie în tot atâtea meciuri disputate de la debutul anului 2023.

Reprezentanta Statelor Unite a început sezonul la Auckland (Noua Zeelandă), unde a cucerit al treilea titlu WTA din cariera sa, pierzând doar 22 de ghemuri în cinci meciuri. Gauff va juca în turul următor împotriva câştigătoarei partidei dintre compatrioata sa Bernarda Pera şi chinezoaica Qinwen Zheng.

Tot miercuri, canadianca de origine română Bianca Andreescu, câştigătoarea US Open în 2019, a părăsit la rândul ei Openul Australiei în turul al doilea, fiind învinsă cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-4 de spaniola Cristina Bucşa, jucătoare născută în Republica Moldova, la Chişinău.

Bucşa, aflată pe locul 100 în clasamentul WTA, o va înfrunta în turul al treilea pe poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial, care a eliminat-o în două seturi, 6-2, 6-3, pe columbianca Maria Camila Osorio.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare