Rusia afirmă că nu vrea să discute cu Ucraina sau cu „păpuşarii” ei şi nu are nevoie de nimic de la Occident

Discuţiile cu Kievul sau cu “păpuşării” săi nu au niciun rost după ce SUA şi partenerii lor au decis să livreze tancuri şi vehicule blindate Ucrainei, a declarat luni ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, calificând aceste noi livrări drept un “pas extrem de distructiv” care nu va face decât să escaladeze conflictul, potrivit agenţiilor EFE şi DPA.

“Suntem pregătiţi să studiem orice iniţiative serioase pentru rezolvarea crizei în Ucraina, dar până în prezent nimeni nu le-a formulat cu adevărat”, a afirmat Riabkov într-un interviu pentru agenţia de presă de stat RIA Novosti.

“În condiţiile actuale – când Washingtonul a anunţat livrarea de tancuri, iar vasalii săi, inclusiv Ottawa, se întrec cu privire la cine şi câte vehicule blindate urmează să livreze Ucrainei – nu are rost să discutăm cu ‘ukronaziştii’ şi nici cu păpuşarii lor”, a declarat Serghei Riabkov.

Ambasadorul Ucrainei în Franţa, Vadim Omelcenko, declarase sâmbătă pentru postul BFM că ţările occidentale au promis să livreze în total Kievului 321 de tancuri moderne, între care Abrams americane, Leopard 2 germane şi Challenger 2 britanice.

În plus, Ucraina va primi vehicule blindate americane Bradley şi Stryker, Marder germane, AMX-10RC britanice şi CV90 suedeze, printre altele.

Ministrul rus a reluat justificările cunoscute ale Moscovei pentru invazie, susţinând că Kievul ar fi ameninţat “interesele de securitate” ale Rusiei, precum şi acuzaţia nefondată că Ucraina ar fi persecutat rusofonii din estul Ucrainei.

Oficialii ruşi şi ucraineni au sugerat că sunt deschişi la negocieri de pace. Dar sunt puţine semne că discuţii de substanţă ar putea avea loc în curând, din moment ce fiecare parte face cereri inacceptabile pentru cealaltă, iar luptele crâncene din prima linie a frontului continuă, notează DPA.

Rusia nu are nevoie de nimic din partea Occidentului, a declarat în acelaşi interviu pentru RIA Novosti ministrul rus adjunct de externe.

“Nu avem nevoie de nimic de la Occident. Vrem să fim lăsaţi în pace. Dar NATO – cu o persistenţă maniacală, demnă de o cauză mai bună – s-a târât în mod constant până la graniţele Rusiei şi, în acelaşi timp, ‘zombifică’ cu poveşti de groază rusofobe ţările vecine nouă”, susţine Riabkov.

“Le-am sugerat în mod repetat, le-am explicat şi cu binişorul şi într-o formă mai aspră, că nu trebuie să facă asta, că vor exista consecinţe”, a afirmat responsabilul diplomatic rus, adăugând că Moscova “nu va ceda în ceea ce priveşte interesele sale legitime în domeniul securităţii” şi nu va permite ca “vorbitorii limbii ruse” să fie asupriţi.

“Americanii nu au ascultat de avertismentele noastre şi nu le-au luat în serios, ci doar au continuat în orice mod posibil să incite Kievul împotriva Rusiei”, a mai susţinut Riabkov în interviu, scrie Agerpres.

Rusia a declanşat o invazie împotriva Ucrainei în ceea ce ea numeşte “operaţiune militară specială” cu scopul declarat al “demilitarizării” şi “denazificării” acestei ţări vecine, iar Kievul şi Occidentul o consideră drept agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare