România a trimis în Turcia o echipă de 60 de persoane şi 4 câini de căutare și șapte tone de echipamente

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că România va trimite în Turcia o echipă de salvare RO-USAR formată din 60 de persoane şi 4 câini de căutare, precum şi trei aeronave, care vor transporta şapte tone de echipamente.

El a mai precizat că echipa care pleacă din partea României este autorizată de Naţiunile Unite, fiind pregătită pentru intervenţii internaţionale.

“Am oferit sprijinul prin Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, prin care s-a primit solicitarea din partea autorităţilor turce. Am fost acceptaţi. Am fost a doua echipă acceptată, după Olanda, pentru trimiterea de echipe de căutare, salvare. La acest moment, echipa noastră este formată din 60 de persoane, care includ: 52 de persoane din partea Unităţii de căutare-salvare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă; personal medical – doi medici şi doi asistenţi de la SMURD Bucureşti: doi voluntari de la Clubul de câini utilitari, cu doi câini care au mai participat la misiuni, pe lângă cei doi câini care sunt trimişi şi de IGSU. Deci, vorbim de patru câini de căutare, din zonele de cutremur, antrenaţi în acest sens”, a spus Arafat, pe aeroportul Otopeni.

Arafat a menţionat că Forţele Aeriene Române din cadrul Ministerul Apărării au pus la dispoziţie trei avioane, care vor transporta 7 tone de echipamente de căutare-salvare, inclusiv corturi şi mâncare, deoarece echipele vor trebui să fie complet independente pentru o perioadă de cel puţin 14 zile.

“Primele două avioane (…) vor face două ore şi jumătate până la punctul unde vor ateriza, care este aeroportul din Adana, după care al treilea avion, la diferenţă de vreo două ore, va pleca cu restul echipamentelor”, a spus el.

Arafat a adăugat că în cursul zilei s-a desfăşurat o videoconferinţă organizată de Comisia Europeană, la care au participat şi alte state europene care intenţionează să susţină Turcia.

În ce priveşte pregătirea României pentru o astfel de situaţie, pe plan intern, Raed Arafat a declarat că ţara noastră a cheltuit pe parcursul ultimilor ani “sume imense” din fonduri europene pentru echipamente, transmite Agerpres.

Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare