Super Bowl. Două luni de salariu pentru un bilet și 7 milioane de dolari pentru 30 de secunde de publicitate

Kansas City Chiefs şi Philadelphia Eagles vor disputa azi finala ligii profesioniste de fotbal american (NFL) – Super Bowl-ul, la Glendale (Arizona), informează AFP.

Kansas City Chiefs, va disputa al cincilea Super Bowl din istoria sa și a învins echipa Cincinnati Bengals, cu 23-20, în finala play-off-ului.

Embed from Getty Images

La rândul său, Philadelphia Eagles, cea mai bună echipă a sezonului regulat, va disputa al patrulea său Super Bowl şi va încerca să cucerească al doilea său titlu de campioană după cel din 2017. Ea s-a calificat după ce a trecut de San Francisco 49ers, cu 31-7.

Meciul va începe la ora 18.30 (ora Montrealului) și în Canada poate fi urmărit pe TSN și CTV, începând cu ora 18.00, dar fără reclamele difuzate în SUA. Vedeta spectaolului de la pauză va fi Rihanna.

Embed from Getty Images

Peste 4.000 de dolari cele mai ieftine bilete

Cele mai ieftine bilete pentru a asista la Super Bowl, marea finală a Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), în care care vor înfrunta echipele Philadelphia Eagles şi Kansas City Chiefs, sunt vândute cu peste 4.000 de dolari, fără taxe, informează EFE.

Pe platforma oficială de vânzări Ticketmaster, cele mai ieftine bilete costă 4.750 de dolari, la care se adaugă 902,50 de dolari pentru taxe şi costuri de transport, pentru un total care depăşeşte 5.600 de dolari.

Locuri care sunt aproape de teren au prețurile între 4.400USD și 15840 USD. O lojă costă între unul și două milioane USD.

Potrivit statisticilor, venitul anual mediu în SUA este de 54.132 USD pe an. Aceasta înseamnă că o persoană care dorește să cumpere două bilete la Super Bowl ar trebui să muncească două luni doar pentru asta, scrie indie100.com

7 milioane de dolari pentru 30 de secunde de publicitate

Fiecare reclamă de 30 de secunde costă șapte milioane de dolari pentru Super Bowl LVII, în creștere față de cele 6,5 milioane de dolari cerute cu un an în urmă.

În total, costul difuzării unei reclame în timpul jocului s-a dublat în ultimii 10 ani, un spot în 2012 costând 3,5 milioane de dolari, scrie SBNation.

Iată câteva din spoturile care vor rula la teviziunea americană.

  • General Motors
  • Workday
  • Booking.com
  • Pepsi 
  • Avocados from Mexico
Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare