Invocarea Legii privind situațiile de urgență de către premierul Trudeau, justificată potrivit comisiei de anchetă

Comisia creată pentru a analiza necesitatea invocării, de către premierul Trudeau, a Legii privind situațiile de urgență pentru a pune capăt protestelor de la Ottawa și-a prezentat azi raportul. Comisarul Paul Rouleau a decis că premierul și guvernul au avut motivele necesare pentru a face apel la Legea privind situațiile de urgență.

„După o reflexie atentă, am ajuns la concluzia că au fost atinse condițiile extrem de stricte și necesare pentru invocarea Legii”, a declarat comisarul Rouleau într-o declarație publică după depunerea Raportului final în Parlament.

„Când a fost luată decizia de a invoca Legea la 14 februarie 2022, Cabinetul avea motive întemeiate să creadă că exista o urgență națională rezultată din amenințările la adresa securității Canadei, care necesita luarea unor măsuri temporare speciale.”

„Invocarea Legii privind situațiile de urgență este o măsură drastică, dar nu este una dictatorială”, a spus comisarul Paul Rouleau.

Comisarul Rouleau l-a criticat pe premierul Trudeau pentru faptul că declarațiile sale cu privire la protestatari, numiți „o minoritate radicală”, au inflamat criticile.

Dar cele mai dure critici sunt adresate premierului Conservator al provinciei Ontario, Doug Ford, acuzat că și-a abandonat rolul și a refuzat constant să se implice în găsirea unei soluții.

Poliția din Ottawa este și ea criticată pentru lipsa de organizare, informațiile nefiind transmise la timp către toți factorii de comandă.

În ceea ce-i privește pe protestatari, comisarul Paul Rouleau a respins pretențiilor lor după care protestul a fost unul pașnic.

„Nu accept descrierea organizatorilor despre protestele de la Ottawa ca fiind legale, calme, pașnice sau ceva asemănător unei sărbători. Imaginea de ansamblu dezvăluie că situația din Ottawa era nesigură și haotică”, a spus el.

Comisia a fost înființată la 25 aprilie 2022, ca urmare a deciziei Guvernului Canadei de a invoca Legea privind situațiile de urgență ca răspuns la protestele din Ottawa și în alte părți din Canada în ianuarie și februarie 2022.

După ce a examinat peste 85.000 de documente, a intervievat 139 de persoane, a strâns mărturiile a 76 de martori și a audiat 50 de experți, Comisia a dat publicității astăzi raportul, la mai puțin de 300 de zile de la crearea sa.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare