Canalul Rideau riscă, în premieră, să nu poată fi deschis pentru patinaj în această iarnă

Canalul Rideau, unul dintre locurile emblematice din Canada şi cel mai mare patinoar din lume, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, riscă în premieră să nu poată fi deschis. Motivul: o iarnă mult prea blândă.

Cu temperaturi anormal de ridicate în decembrie şi ianuarie – uneori abia la pragul de îngheţ – Ottawa ar putea înregistra a treia cea mai călduroasă iarnă, conform autorităţilor.

Embed from Getty Images

“Anul acesta, Mama Natură ne trimite o provocare: cu temperatura indulgentă este dificil să construim gheaţă solidă, bună”, a declarat Bruce Devine, responsabil pentru patinoarul din Ottawa.

Embed from Getty Images

Pentru ca acest canal, care se întinde pe sub marile monumente ale capitalei canadiane (Parlament, Senat, Universitate…), să devină practicabil, mercurul din termometre trebuie să indice între minus 10 şi minus 20 de grade Celsius timp de aproape două săptămâni.

“În prezent, în multe locuri, gheaţa este poroasă şi de proastă calitate”, a deplâns managerul în timp ce inspecta un segment al patinoarului pe care mai speră încă să îl poată deschide.

Embed from Getty Images

Accesibil de obicei de la sfârşitul lunii decembrie, timp de 30 până la 60 de zile, canalul a fost deschis o perioadă din ce în ce mai scurtă în ultimii ani. În 2002, abia de la 2 februarie s-a putut patina pe el.

“Evident, vedem din ce în ce mai mult efectele schimbărilor climatice” în Canada, iar canalul este “un exemplu al modului în care clima noastră se schimbă”, a declarat ministrul canadian al Mediului, Steven Guilbeault.

Parte din ADN-ul orașului Ottawa

“Am auzit atât de multe despre canal”, a spus Lani Simmons, în vârstă de 46 de ani, aflată în vizită din Insulele Bermude. “Mi-aş dori să pot patina pe el, dar tot ce pot face acum este să-l privesc”, a spus ea întorcându-se spre canalul pustiu.

Traversând centrul oraşului Ottawa pe o distanţă de peste 7,8 kilometri, canalul Rideau, un veritabil simbol al istoriei Canadei, atrage în medie 22.000 de vizitatori pe zi. “Face parte din ADN-ul rezidenţilor”, a declarat Bruce Devine, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Embed from Getty Images

În încercarea de a-şi păstra încă câţiva ani comoara hibernală, oraşul Ottawa a lansat în urmă cu doi ani o serie de studii pentru a “înţelege mai bine formarea gheţii”, a explicat Shawn Kenny, profesor la Universitatea Carleton din Ottawa.

“Obiectivul nu este neapărat de a prelungi sezonul, ci de a încerca să favorizăm formarea gheţii pentru ca pe viitor, când efectele schimbărilor climatice se vor simţi, să ne bucurăm de acest loc emblematic”, a declarat specialistul.

Embed from Getty Images

Pentru a realiza acest lucru, împreună cu echipa sa, el testează efectul tunurilor de zăpadă sau chiar al termosifoanelor, un instrument folosit în nordul îndepărtat pentru prevenirea dezgheţării permafrostului sub drumuri şi clădiri.

În pofida acestor inovaţii tehnologice, profesorul recunoaşte că, “în cele din urmă, vom ajunge într-un stadiu în care s-ar putea să nu mai fie posibilă deschiderea patinoarului”.

Încă o iarnă sumbră

“Nu cred că cineva a mai cunoscut vreodată o astfel de situaţie”, a spus Davey Wright, managerul celebrelor chioşcuri de pe canal, unde se poate degusta “coadă de castor”, un desert tradiţional canadian.

După pandemie şi criza şoferilor de camioane de iarna trecută care a paralizat Ottawa timp de câteva săptămâni, afacerile din centrul oraşului se resimt.

“Patinatul pe canal este cea mai mare atracţie a noastră. Despre asta vorbesc oamenii, pentru asta revin”, a explicat Steve Ball, preşedintele Asociaţiei hotelurilor din Ottawa-Gatineau. “De obicei ne aşteptăm să fie complet” ocupat, a adăugat el.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare