Războiul din Ucraina devine din ce în ce mai imprevizibil și deznodământul său, tot mai problematic.
Sigur, Ucraina beneficiază de o mare simpatie internațională și de un ajutor militar, umanitar și politic susținut din partea Uniunii Europene și a NATO.
Sigur, Statele Unite au pus în balanța Ucrainei o asistență uriașă, în arme și bani care i-au permis acesteia să reziste în fața agresiunii Rusiei.
Sigur, Rusia este izolată pe plan mondial și și-a redus relațiile de tot felul la câteva țări cu regimuri autocrate, aidoma ei, dar a căror complezență se bazează pe calcule politice și nicidecum pe principii.
Sigur, populația Rusiei este manipulată de propaganda oficială care mizează tot timpul pe dezinformare și represiune iar elita rusească nu este dispusă nici ea, din oportunism sau de frică, să se opună politicii belicoase a lui Putin. Ba dimpotrivă, o încurajează.
Sigur, Rusia se află în pragul unei alte ofensive, care se vrea o revanșă a celei dintâi, ratate în urmă cu un an, și tot atât de sigur este că ucrainenii speră s-o respingă a doua oară cu armele occidentale, dacă le sosesc la timp.
Toate aceste certitudini fac parte din contextul global al unui război pe care nu-l aștepta nimeni și pe care nimic nu-l poate justifica. Dar a trecut vremea dezbaterii asupra falsității motivelor invocate de liderul rus Putin. Lucrurile au devenit demult clare.
Acum problema cea mai importantă este când se va sfârși războiul, cum și cu ce urmări postbelice.
Majoritatea analiștilor, a acelor analiști care nu sunt simple megafoane ale propagandei oficiale rusești, prevăd înfrângerea Rusiei, dar într-un război mai lung decât se credea în urmă cu câteva luni când ucrainenii declanșaseră o contraofensivă ce părea irezistibilă. Semnele de întrebare apar când se discută despre cine este favorizat de prelungirea conflictului. Rusia care ar miza pe o diminuare a ajutorului militar pentru Ucraina? Ucraina care înarmată cu tancuri și, eventual, cu avioane occidentale ar stopa agresiunea Rusiei, și-ar recâștiga teritoriile ocupate și ar provoca Rusiei pierderi umane uriașe determinând în cele din urmă prăbușirea regimului lui Putin? Țările occidentale care fără să-și trimită cetățenii în război, ar câștiga, datorită Ucrainei, înfruntarea indirectă cu un inamic strategic extrem de periculos?
Răspunsurile pot fi variate dar ele aduc o altă întrebare cardinală: Cum vor evolua relațiile Occidentului cu Rusia, învingătoare sau învinsă? În momentul de față, versiunea oficială a invadării Ucrainei a reușit, grație propagandiștilor foarte vehemenți, a dezinformării și a manipulării istoriei, să inducă în opinia publică rusă un sentiment de mândrie națională. Putin nu a crezut că se poate baza pe așa ceva când, la începutul invaziei, a interzis prin lege utilizarea cuvântului război și a folosit sintagma înșelătoare și prudentă de ”operațiune militară specială”.
Se temea în momentul acela că aventura lui războinică îi va distruge prestigiul de lider ferm care a asigurat stabilitatea țării după epoca tulbure și agitată a regimului Elțin. De aici invențiile despre nazismul ucrainean, despre genocidul la care ar fi supuse minoritățile rusofone etc. Putin simțea nevoia să se justifice pentru o politică, pe care o știa impopulară și căuta motive și circumstanțe de legitimare. Kievul însă nu s-a prăbușit în câteva zile cum se aștepta el, invazia arogantă s-a transformat într-o confruntate sângeroasă, au apărut primele sute și mii de cadavre ale militarilor ruși, la orizont s-a conturat spectrul unei înfrângeri rușinoase și datele s-au schimbat complet. Dar teama lui Putin de propria populație s-a dovedit la fel de neîntemeiată ca și ideea că ucrainenii îi vor primi tancurile cu flori și urale.
După mobilizarea parțială, oficială a trei sute de mii de soldați, opinia publică rusă a reacționat în două moduri, amândouă favorabile regimului. Mulți, sute de mii de ruși care puteau deveni opozanți periculoși s-au expatriat ca să scape de război, iar frustrarea celor rămași pe loc s-a transformat în orgoliu rănit, în mândrie națională.
Această metamorfozare este doar aparent ciudată ori inexplicabilă. Rușii au păstrat în memorie imensele sacrificii omenești din al doilea război mondial, marile bătălii cu armatele invadatoare ale lui Hitler și acum au început să creadă că sunt din nou amenințați. A reapărut teama de viitorul nesigur din cauza străinilor, a occidentului.
Propaganda lui Putin a profitat imediat de anxietatea aceasta, de posibilitatea de a o exploata și de a împinge poporul rus să confunde situația sa de pe timpul când era invadat, cu situația de acum când el însuși a devenit, prin constrângere, invadator. Și spre stimularea coardei patriotice, Putin a invocat repede bătălia de la Stalingrad ca un model de eroism demn de urmat!
E un triumf ciudat schimbarea aceasta a negrului în alb, dar nimic nu garantează că e și durabil. Mândria, absurdă și tâmpă în secolul nostru, a invadatorilor ruși, este confruntată cu mândria națională normală a ucrainenilor invadați. Soarta războiului, dincolo de arme și de calcule politice, poate aici se va hotărî, în confruntarea și în dialogul dintre cele două mândrii. Deocamdată, doar ucrainenii pot vorbi de sacrificii și de suferințe fiindcă ei sunt cei atacați, doar orașele lor sunt distruse și doar ei apără un set de valori pozitive între care cea dintâi este suveranitatea națională. Pierderile rușilor oricât ar fi de mari nu sunt sacrificii ci risipire de vieți omenești într-un război de agresiune de care ei nu aveau nevoie spre a trăi liniștiți.
Dacă Rusia va câștiga totuși acest război prin terorizarea civililor și distrugerea orașelor ucrainene, în situația în care occidentul nu reușește să-și respecte în timp util promisiunile de ajutor militar, Rusia va fi cu siguranța mult timp izolată și ea va fi în continuare mult timp ostilă occidentului. Politica va fi din nou un rezultat 100% al echilibrului de putere. Dacă Rusia va ieși întărită din războiul cu Ucraina, ea nu va ezita, cum ne avertizează mereu oficialii ucraineni și politicienii din țările vecine, să invadeze și alte țări, sub același pretext: cum că ea ar fi amenințată. Șantajul nuclear va fi din nou fluturat în fața occidentului și din nou discursurile vor fi inflamate de o sfântă indignare, temperată de o la fel de sfântă frică. Ca acum cu Ucraina.
Dacă însă Rusia pierde vor apărea problemele legate de reconstrucția Ucrainei și de reparațiile de război datorate Rusiei. O colaborare de bună credință din partea acesteia îi va asigura ieșirea din izolare și intrarea în comunitatea statelor de drept. Mândria națională a rușilor nu va mai fi legată de obsesiile imperiale ale liderului lor de acum ci de valoarea marii lor culturi care le exprimă identitatea infinit mai profund și mai nobil decât politica de invadare și terorizare a țărilor vecine.
