Două trenuri s-au ciocnit în Grecia. Zeci de răniți și cel puțin 16 morți

Update: Ciocnirea a două trenuri în Grecia, marţi seara, accident soldat cu cel puţin 38 de morţi, a fost cauzată de o “tragică eroare umană”, a declarat miercuri premierul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează AFP şi Reuters.

“Totul arată că drama este cauzată, din păcate, în principal de o tragică eroare umană”, a spus şeful guvernului elen, la o zi după acest accident de tren “fără precedent” în Grecia, potrivit acestuia, şi care, potrivit unui nou bilanţ, s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi şi zeci de răniţi.

Deraierea unui tren care făcea legătura între Atena şi Salonic, în Grecia, a condus marţi seară la o vastă operaţiune pentru a veni în ajutorul mai multor răniţi, potrivit serviciilor de salvare elene, scrie AFP.

Primele relatări oficiale au anunțat 16 morți și 85 de răniți.

Potrivit primelor informaţii, trei vagoane au deraiat, marţi seară, în dreptul oraşului Larissa, în centrul ţării, după ciocnirea a două trenuri. Unul dintre vagoane a luat foc şi mai multe persoane au rămas blocate în interior, potrivit postului public de televiziune Ert.

Poliţia, 40 de pompieri şi aproximativ 30 de ambulanţe s-au deplasat la locul accidentului pentru a ajuta zecile de răniţi, potrivit presei locale Onlarissa.

Cele două spitale din oraşul Larissa sunt pregătite să primească numeroşii răniţi, conform aceleiaşi surse, scrie Agerpres.

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare