Creştere istorică a populației Canadei datorită imigrației

Populaţia Canadei a crescut în 2022 cu peste un milion de oameni pentru prima dată în istorie, fapt care se datorează aproape în întregime creşterii numărului de imigranţi şi rezidenţi temporari, a indicat miercuri oficiul de statistică al Canadei, transmite Reuters.

Populaţia totală a Canadei a crescut cu cifra record de 1,05 milioane de oameni, ajungând la 39,57 milioane, pe parcursul a 12 luni până la 1 ianuarie 2023, iar 96% din această creştere vine ca urmare a migraţiei internaţionale, potrivit agenţiei.

Dacă acest trend s-ar menţine şi populaţia Canadei ar creşte cu o rată de 2,7% pe an, în circa 26 de ani ar ajunge să se dubleze, a notat oficiul de statistică. În prezent Canada îşi menţine poziţia ca ţara cu cea mai mare creştere demografică din G7, transmite Agerpres.

Canada depinde de imigraţie pentru a-şi susţine economia, pe fondul îmbătrânirii demografice. Guvernul liberal al premierului Justin Trudeau a încurajat imigraţia de la venirea sa la putere, în 2015.

Ottawa a lansat de asemenea mecanisme speciale pentru a prelua temporar persoane afectate de crize ca războiul din Ucraina, instabilitatea din Afganistan sau recentele cutremure din Turcia şi Siria.

În 2022, Canada a primit 437.180 de imigraţi, iar numărul rezidenţilor nepermanenţi a crescut cu 607.782 persoane

Potrivit Ministerului canadian al imigraţiei, aceasta din urmă reprezintă aproape integral sursa creşterii mâinii de lucru, în condiţiile în care până în 2036 se prevede ca imigranţii să reprezinte 30% din populaţia Canadei, de la 20,7% în 2011.

În cadrul unui plan pe trei ani anunţat în noiembrie 2022, guvernul lui Trudeau vrea să continue creşterea obiectivelor de imigraţie anuală, astfel ca în anul în curs 465.000 de persoane să primească drept de şedere permanentă, iar în 2025 acest număr să ajungă la 500.000.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare