Canada a lansat prima sa strategie privind adaptarea la schimbările climatice

Canada a lansat marţi prima sa strategie naţională privind adaptarea la schimbările climatice, care are drept obiectiv reducerea riscului de producere a unor evenimentele meteo extreme, cum ar fi inundaţiile şi incendiile de vegetaţie, precum şi atenuarea impactului încălzirii globale cauzat de arderea combustibililor fosili, inclusiv topirea permafrostului.

Strategia este lansată în contextul celui mai grav sezon al incendiilor din istoria Canadei, după ce 7,8 milioane de hectare au fost deja distruse de flăcări înainte chiar de debutul celei mai călduroase luni de vară.

Până în 2030, pierderile anuale cauzate de dezastre sunt estimate la 15,4 miliarde de dolari canadieni, potrivit guvernului federal, în timp ce Institutul pentru Climă din Canada (CCI) estimează că impactul climei va încetini creşterea economică a Canadei cu 25 de miliarde de dolari canadieni anual până în 2025, sumă egală cu 50% din creşterea estimată a PIB-ului canadian.

Dezastrele climatice recente includ uraganul Fiona, care s-a abătut asupra provinciilor de pe coasta Oceanului Atlantic, un ”râu atmosferic” de precipitaţii care au produs inundaţii record în Columbia Britanică, precum şi cupola de căldură din 2021, care a avut loc tot în Columbia Britanică şi care a cauzat sute de decese.

”Strategia are drept obiectiv transformarea modalităţii prin care guvernele, comunităţile şi cetăţenii canadieni lucrează în parteneriat pentru a pregăti şi a reduce riscurile generate de schimbările climatice prin acţiuni coordonate şi ambiţioase”, a precizat într-un comunicat ministrul federal al Mediului, Steven Guilbeault.

Printre obiective se numără îmbunătăţiri în domeniul sanitar, protejarea naturii şi a biodiversităţii, precum şi construirea unei infrastructuri mai rezistente. În lunile următoare, guvernul federal canadian va colabora cu administraţia provinciilor şi teritoriilor în vederea implementării paşilor-cheie.

O investiţie de 164 de milioane de dolari canadieni pentru îmbunătăţirea cartografierii inundaţiilor este deja în curs de realizare, iar guvernul de la Ottawa a angajat peste 2 miliarde de dolari canadieni începând cu toamna anului 2022 pentru proiecte de adaptare la schimbările climatice, informează Reuters preluată de Agerpres.

Un grup de experţi în politici climatice a salutat finalizarea strategiei, care a fost pulicată sub formă de proiect în noiembrie anul trecut, precizând totodată că va fi nevoie de finanţări suplimentare semnificative, precum şi de acţiuni guvernamentale coordonate pentru a obţine rezultate.

”Strategia naţională de adaptare este un instrument puternic pentru a aborda cele mai mari riscuri climatice cu care se confruntă ţara”, a spus Ryan Ness, director de adaptare în cadrul CCI. ”Guvernul federal trebuie să acţioneze rapid pentru a o finanţa şi a implementa astfel încât canadienii să fie protejaţi de ameninţarea în creştere şi de costurile mari ale dezastrelor climatice”, a adăugat el.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare