Arhiepiscopia din San Francisco şi-a declarat falimentul, confruntată cu procese pentru abuzuri sexuale

Arhiepiscopia Romano-Catolică din San Francisco a depus documentele pentru declararea falimentului luni, precizând că o reorganizare a sa în virtutea capitolului 11 din legea falimentului din Statele Unite o va ajuta să încheie acorduri cu victimele în cele aproximativ 500 de procese în care este acuzată că a permis preoţilor să comită abuzuri sexuale asupra unor copii.

Documentele depuse la Tribunalul Falimentului din San Francisco vor permite suspendarea temporară a proceselor şi vor furniza timpul necesar pentru purtarea negocierilor în privinţa acelor acorduri, a declarat arhiepiscopul Salvatore Cordileone.

“Credem că procedura de declarare a falimentului este cea mai bună cale pentru a găsi o soluţie plină de compasiune şi echitabilă pentru supravieţuitorii abuzurilor, în timp ce vom continua să oferim activităţi religioase vitale pentru credincioşii şi comunităţile care se bazează pe serviciile noastre şi pe acţiunile de caritate”, a adăugat el.

“Majoritatea copleşitoare” a abuzurilor prezumtive s-au produs în anii 1960 şi 1970, implicând preoţi care sunt decedaţi sau care nu mai fac parte din congregaţie, a mai spus Salvatore Cordileone.

Arhiepiscopia din San Francisco a precizat în acele documente că deţine active estimate la o valoare cuprinsă între 100 de milioane şi 500 de milioane de dolari şi datorii cuprinse între 100 de milioane şi 500 de milioane de dolari.

Actualul val de procese a început după ce statul California a adoptat în 2019 o lege care le permite rezidenţilor să deschidă acţiuni în instanţă pentru abuzuri sexuale suferite în copilărie, care, în absenţa acelui text legislativ, nu ar mai fi fost posibile din cauza prescrierii faptelor, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Diecezele din Oakland şi Santa Barbara şi-au declarat la rândul lor falimentul în acest an, invocând impactul sutelor de procese care le-au fost intentate pentru abuzuri sexuale.

Biserica Catolică a fost profund afectată în Statele Unite şi în alte ţări ale lumii după dezvăluiri privind numeroase abuzuri sexuale ce ar fi fost comise de preoţi ai săi timp de decenii. Mai multe state americane au adoptat legi care le permit victimelor să deschidă noi procese bazate pe acuzaţii mai vechi de abuz sexual, ducând la un val de falimente ale episcopiilor catolice în state precum New York şi California.

Arhiepiscopia din San Francisco deserveşte 442.000 de credincioşi catolici din comitatele San Francisco, San Mateo şi Marin.

Jason Amala, un avocat care îi reprezintă pe supravieţuitorii abuzurilor sexuale în procese deschise împotriva diecezelor catolice din Statele Unite, inclusiv în 20 de procese intentate la San Francisco, speră că Arhiepiscopia locală se va orienta rapid spre un acord echitabil cu victimele şi nu spre o amânare de mai mulţi ani petrecuţi sub protecţia legii falimentului.

O procedură de succes în privinţa declarării falimentului va depinde de Arhiepiscopie, care va trebui să fie transparentă în legătură cu finanţele sale şi cu rezolvarea litigiilor cu asiguratorii, care au dat dovadă, în general, de lentoare atunci când au negociat în cadrul altor falimente ale unor organizaţii catolice din Statele Unite, a precizat Jason Amala.

Precedentele falimente catolice au dus la acorduri financiare importante în urma acuzaţiilor de abuzuri, precum o înţelegere privind despăgubiri de 121,5 milioane de dolari în 2022 în urma falimentului Arhiepiscopiei din Santa Fe, precum şi la o înţelegere de 210 milioane de dolari în 2018 după falimentul Arhiepiscopiei din Saint Paul şi Minneapolis.

Multe dintre diecezele care au solicitat plasarea lor sub protecţia Capitolului 11 din Legea falimentului după recentele modificări legislative din statele americane au rămas însă în stare faliment, fără să finalizeze acorduri cu persoanele care le-au dat în judecată.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare